Samsung confirmă că va lansa un telefon cu ecran 2K iar modelele 4K sunt deja în teste

Samsung confirmă că va lansa un telefon cu ecran 2K iar modelele 4K sunt deja în teste

Dacă telefoanele de vârf ale anului trecut au folosit ecrane cu rezoluţie Full HD, se pare ca în 2014 vom asista la lansarea primelor modele cu ecrane 2K. În cadrul conferinţei Semiconductor and Display Technology Roadmap Seminar 2014, compania Samsung a dezvăluit că lucrează în acest moment la un telefon cu ecran AMOLED şi rezoluţie Quad HD, însă a afirmat totodată că acesta este doar un început deoarece testează deja şi ecrane 4K.

Multiplele zvonuri referitoare la viitorul telefon Galaxy S 5 au afirmat deja că acesta va oferi o rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, declaraţia Samsung confirmând că cel puţin una dintre viitoarele versiuni hardware ale acestui produs va face saltul la Quad HD. Compania va lansa acest telefon undeva în cursul lunilor martie sau aprilie, acesta putând fi şi primul telefon mobil cu ecran Quad HD în cazul că Oppo nu va avea pregătit până atunci deja promisul Find 7.

Saltul la ecranele cu densităţi de peste 500 ppi va fi impresionant, însă Samsung afirmă că acesta este doar un început. Compania a afirmat că testează deja ecrane AMOLED pentru telefoane mobile care vor oferi rezoluţii 4K de 3480 x 2160 pixeli, însă nu a dezvăluit când acestea vor intra în producţie de masă şi vor fi implementate într-un produs finit. Cum migraţia producătorilor de telefoane către rezoluţiile 2K practic nici nu a început, probabil că acestea nu vor sosi mai devreme de 2015.

După saltul la 2K, ecranele Full HD vor părea o tehnologie deja depăşită

Urmărește Go4IT.ro pe Google News