Samsung Galaxy Note 3: mare, puternic şi cu un ecran de nu-ţi poţi lua privirea de pe el

Disponibil şi în varianta Galaxy Round cu ecran curbat, Samsung Galaxy Note 3 este versiunea mai mare şi mai puternică a telefonului Galaxy S4, adresată utilizatorilor avansaţi pentru care telefonul cu Android este un companion nelipsit în activităţile de zi cu zi.

Samsung Galaxy Note 3

Prezentare

Fără a modifica radical pachetul de facilităţi pus la dispoziţie de predecesorul său, reprezentantul celei de-a treia generaţii Galaxy Note se concentrează pe îmbunătăţirea şi perfecţionarea aproape fiecărui aspect, începând cu partea de hardware şi design, ajungând în cele din urmă la rafinamente de ordin software, unde s-a pus accentul mai puţin pe cantitate şi mai mult pe calitatea funcţiilor deja existente.

Păstrând tradiţia, Samsung a făcut din Galaxy Note 3 cel mai puternic smartphone cu Android din oferta sa, alegând pentru el varianta de top a chipset-ului Snapdragon 800, pe care îl ajută cu o cantitate record de 3GB memorie RAM. Deja foarte bun, ecranul de Super AMOLED de 5.55 inch folosit pentru Galaxy Note II a primit un upgrade masiv la capitolul rezoluţie, matricea PenTile cu densitate ~386 ppi redând acum imagini şi mai clare. Avansat cu încă o generaţie, ecranul de 5.7 inch cu rezoluţie 1080p este de departe cea mai spectaculoasă componentă a lui Galaxy Note 3, imaginea fiind atât de bună încât aproape că uităm de carcasa din plastic banal, ce imită diverse texturi şi materiale mai pretenţioase.  La fel ca şi până acum, ecranul este asistat cu un buton fizic pentru tasta Home, respectiv butoane capacitive pentru funcţiile Back şi Menu, iluminate la atingere.

Samsung Galaxy Note 3 - spatele cu finisaj din plastic ce imită pielea naturală

Gândit ca o versiune superioară a lui Galaxy Note II, noul Galaxy Note 3 preia mare parte din designul frontal, dar îmbunătăţeşte proporţiile şi dimensiunile, Astfel, în carcasa de lungime identică modelului Note II (151.2 mm), Galaxy Note 3 reşeşte să facă loc unui ecran de 5.7 inch încadrat cu o ramă îngustă. Alte rafinamente au permis reducerea lăţimii la 79.2 mm (vs 80.5mm) şi greutatea la 168 grame (vs 183 grame pentru Note II). La capitolul estetică Galaxy Note 3 face progrese vizibile peste modelul anterior, renunţând la spatele cu aspect ceramic în favoarea unui finisaj cauciucat. Realizat tot din plastic, dar finisat cu un model ce imită pielea prinsă în cusături, noul capac este mai plăcut la atingere şi mai greu de murdărit. Marginile rotunjite au fost înlocuite cu o ramă din plastic cu aspect metalic, texturată cu un model ce imită foile unei cărţi. Per total, chiar dacă materialele folosite sunt cele cu care Samsung ne-a obişnuit deja, Note 3 reuşeşte să transmită senzaţia unui produs premium într-un mod mai convingător decât a făcut-o predecesorul său.

Acelaşi finisaj cu aspect metalic este aplicat şi pentru stylus-ul S-Pen, inserat într-un compartiment prevăzut la baza telefonului. Mult mai interesant este conectorul USB 3.0, introdus în premieră pentru un telefon mobil. Pe lângă un spor substanţial de viteză la transferurile de fişiere între telefon şi PC, conectorul lăţit are avantajul de a permite încărcarea mai rapidă a bateriei dacă laptopul sau PC-ul dispune de port USB 3.0. Din fericire conectorul modular acceptă şi cabluri microUSB 2.0 obişnuite, astfel că nu vom depinde de cablul inclus în pachetul cu accesorii. La fel ca şi în trecut, Galaxy Note 3 dispune de conector USB  cu suport MHL, prin care putem reda conţinut pe ecranul unui televizor. Din păcate cablul MHL aferent nu este inclus în pachetul standard cu accesorii.

Alăturat, găsim difuzorul extern. Lăsat în configuraţie mono, acesta redă sunet clar şi cu volum consistent. Însă audiţia nu impresionează în mod deosebit, aşa că pentru muzică este mai bine să ne rezumăm la setul de căşti.

Samsung Galaxy Note 3

Ecranul

Chiar dacă nu atât de strălucitor precum unele soluţii LCD cu iluminare LED, ecranul HD Super AMOLED de 5.7 inch oferă luminozitate excelentă pentru tehnologia folosită. Scutul Gorilla Glass cu strat oleofobic este uşor de curăţat, iar tratamentul antireflexii păstrează ecranul lizibil chiar şi sub lumina unei zi însorite. Specific tehnologiei OLED, nivelul de negru este impresionant, iar contrastul foarte bun pune în valoare claritatea nativă a ecranului.

În răspuns pentru aprecierile negative aduse ecranelor cu tehnologie OLED, criticate pentru culorile stridente ce denaturează imaginea originală, Samsung a inclus nu mai puţin de 4 profiluri din care putem ajusta aspectul imaginii: Dynamic, Standard, Professional photo şi Movie, la care se adaugă modul adaptiv ce schimă automat profilul de imagine în funcţie de activitatea curentă (navigare pe internet, vizionarea de filme sau răsfoirea colecţiei de poze). Dintre acestea, modurile pentru poze şi filme par să ofere cele mai bune rezultate, aducând saturaţia culorilor la un nivel acceptabil fără a da imaginii un aspect şters.

Camera foto

Ajutat de un senzor optic de 13MP cu tehnologie BSI, Galaxy Note 3 oferă practic aceleaşi capabilităţi foto ca şi frăţiorul său Galaxy S4. Însă funcţia de filmare primeşte un mic upgrade, căpătând suport pentru formatul 2160p/30fps.

Aplicaţia de captură ne întâmpină cu un design minimalist, ce lasă vizibile doar un set minim de butoane virtuale. În lipsa unui buton fizic dedicat, funcţia de captură este controlată exclusiv cu ajutorul ecranului. Viteza de focalizare şi reacţia declanşatorului sunt aproape instantanee, aşa că nu vom rata prea des scenele interesante de pozat.

Samsung Galaxy Noe 3 - camera foto de 12MP

Dintre cele 12 moduri de fotografiere se fac remarcate Surround Shot, capabil să obţină poze la 360 grade ce sunt vizionate rotind telefonul  ca şi cum am privi într-o fereastră virtuală. Modul Rich Tone HDR dă un plus de culoare peisajelor obţinute în natură, Best Photo obţine mai multe poze consecutive şi o păstrează doar pe cea mai reuşită dintre ele, Beauty face pune în valoare trăsăturile faciale iar modul Eraser înlătură obiectele în mişcare pentru obţinerea unui cadru perfect.

Samsung S-Pen

Inserat într-un compartiment special prevăzut în corpul telefonului, stiloul digital Samsung S-Pen este mai mult decât o alternativă elegantă pentru interacţiunea fără degete cu interfaţa touch. Senzorul de presiune conţinut în vârful acestui accesoriu ne permite să scriem sau desenăm pe ecranul telefonului ca şi cum am avea în faţă o coală de hârtie, fiecare detaliu urmând a fi reprodus întocmai pe ecran.

Din punct de vedere al ergonomiei, S-Pen aduce mai degrabă cu un pix ieftin din plastic, fiind prea subţire şi uşor pentru a fi mânuit cu precizia unui stilou veritabil. Din fericire spre deosebire de un pix banal, accesoriul S-Pen vine cu sistem anti-pierdere, de forma unei alarme ce ne înştiinţează imediat ce stiloul digital nu mai este detectat în imediata apropiere a telefonului. Funcţia este binevenită din moment ce fără stiloul S-Pen am pierde o parte semnificativă din funcţionalitatea ce deosebeşte Galaxy Note 3 de un smartphone obişnuit. Spre exemplu, pe lângă navigarea listelor de meniuri şi interacţiunea cu aplicaţi de Android, stylus-ul este excelent pentru notiţe de mână scrise în grabă, ce sunt convertite apoi în formă text cu ajutorul funcţiei de recunoaştere a scrisului de mână integrată în telefon. Pe lângă Action Memo, colecţia de aplicaţii prezentate la extragerea Sylus-ului din compartimentul său mai include Scrap Booker, Screen Writer, S Finder şi Pen Window. Cu Scrap Booker putem selecta orice porţiune de ecran pe care dorim să o avem păstrată în carneţelul de notiţe virtual. Screen Write obţine capturi de ecran pe care putem lăsa notiţe de mână sau desena după cum ne dictează inspiraţia. Pen Window ne îndrumă să desenăm un dreptunghi pe ecran, după care alegem dintr-o listă o aplicaţie (ex. calculator sau YouTube) ce va fi redată în fereastra pe care tocmai am desenat-o, lăsând restul ecranului disponibil pentru alte activităţi. S Finder este funcţia de căutare din care putem căuta în colecţia de notiţe stocate în memoria telefonului, lista de contacte sau colecţia de mesaje.

Samsung S-Pen

Detalii tehnice

  • Ecran: 5,7", 1920 x 1080 pixeli, Super AMOLED
  • Sistem de operare:  Android 4.3
  • Chipset:  Qualcomm Snapdragon 800
  • Procesor:  Krait 400, quad-core, 2,3GHz
  • GPU:  Adreno 330
  • RAM:  3GB
  • Memorie: 16/32/64 GB (5,64GB rezervaţi)
  • Card: MicroSD
  • 3G: HSDPA, 42 Mbps; HSUPA; LTE, Cat4, 50 Mbps UL, 150 Mbps DL
  • WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, Wi-Fi Hotspot
  • Bluetooth: 4.0
  • GPS: Da, GLONASS
  • USB: microUSB 3.0
  • Cameră foto: 13MP, înregistrare 1080p şi 2160p, stabilizare
  • Cameră frontală: 2MP, înregistrare 1080p
  • Baterie: 3200 mAh
  • Dimensiuni: 151.2 x 79.2 x 8.3 mm
  • Greutate: 168 grame
  • Altele: NFC, Micro SIM, MHL

Performanţe şi impresii

Ajutat cu un CPU quad-core bazat nuclee Krait 400 funcţionând la frecvenţa maximă de 2.3GHz, Galaxy Note 3 oferă un nivel de performanţă ce îl plasează în vârful piramidei, alături de modele ca Sony Xperia Z Ultra şi noul LG G2. Tendinţa se păstrează şi în testele de accelerare 3D, unde nucleul Adreno 330 este o forţă impresionantă

La fel ca şi predecesorul său, Galaxy Note 3 se poate lăuda cu poze la calitate impresionantă, redate acum la rezoluţie 13MP. Însă perechea formată din obiectivul cu apertură F2.2 şi senzor de imagine cu dimensiune 1/3.2-inch reprezintă o abordare specifică mai degrabă camerelor foto ieftine din clasa compactă, ce pun pe primul loc numărul absolut de pixeli şi mai puţin calitatea imaginii.

Drept urmare, Galaxy Note 3 obţine poze foarte bine detaliate în condiţii de iluminare ideală, superioare celor obţinute de exemplu cu iPhone 5S. Însă detaliile fine se pierd mai repede odată cu reducerea luminii ambiante, sub efectul algoritmilor de reducere a zgomotului de fundal. Per total, Galaxy Note 3 rămâne un înlocuitor excelent pentru camera foto de buzunar, pozele oferite fiind de o calitate mai mult decât suficientă pentru utilizatori obişnuiţi.

Funcţia de filmare oferă o surpriză plăcută, sub forma modului de înregistrare la rezoluţie 4k (3840x2160 pixeli). Chiar dacă avem nevoie de un monitor sau televizor cu ecran 4K nativ pentru a ne bucura pe deplin de rezultatele obţinute, sporul de claritate este uşor de sesizat chiar şi cu un banal televizor Full HD. Detaliile fine sunt mult mai bine conturate, iar dacă lumina solară este din belşug defectele de compresie devin aproape insesizabile, clipurile rezultate părând a fi produsul unei camere video semi-profesionale. Din păcate reducerea luminii ambiante are drept consecinţă amplificarea bruscă a zgomotului de fundal şi reducerea detaliilor, semnalând momentul oportun pentru a reveni la vechiul format de înregistrare 1080p, mai puţin afectat de condiţiile de iluminare şi mai eficient în privinţa spaţiului de stocare ocupat în memoria telefonului

Download  - Galaxy Note 3 video sample 1080p

Download  - Galaxy Note 3 video sample 2160p

Pusă în valoare cu ecranul OLED spaţios, funcţia de redare video oferă suport pentru fişiere cu format H.264, Xvid şi VC-1 în container WMV, MP4 sau MKV, la care se adaugă compatibilitatea cu codecurile audio MP3, AAC, OGG, AC3 şi WMA. Playerul integrat oferă o colecţie bogată de setări, din care putem alge între subtitrări interne sau în format SRT, SUB şi IDX/SUB, inclusiv cu suport pentru diacritice. Este prezentă şi funcţia Pan and Scan, procesare SoundAlive, control independent pentru profilurile de culoare ale ecranului şi luminozitate, redarea automată a fişierelor dintr-un director şi redare video într-o fereastră separată.

Samsung Galaxy Note 3 - ecran HD Super AMOLED cu rezoluţie 1080p

Aşa cum se cuvine pentru un terminal de asemenea calibru, Galaxy Note 3 are calităţi exemplare pentru desfăşurarea apelurilor telefonice. Casca audio este puternică iar microfonul cu funcţie de reducere a zgomotului de fundal dă rezultate excelente în medii zgomotoase. Nici stabilitatea semnalului GSM nu pune probleme, Galaxy Note 3 excelând în locaţii cu acoperire slabă ce ar pune în dificultate alte telefoane mobile.

Autonomie

Samsung a ales pentru Galaxy Note 3 un acumulator generos de 3200 mAh, necesar pentru a acoperi cerinţele ecranului cu rezoluţie 1080p şi chipsetul cu specificaţii de top.

Chiar şi aşa, autonomia lui Galaxy Note 3 este departe de a impresiona, telefonul necesitând conectarea zilnică la adaptorul AC pentru a face faţă unui regim de utilizare moderat, în care avem acces permanent la internet prin conexiuni 3G şi WiFi. În cazul în care omitem acest pas, adaptorul AC cu putere 2000mAh, nu va oferi prea mare consolare în ziua următoare, timpul necesar pentru aducerea acumulatorului la un nivel de încărcare corespunzător fiind de peste 3 ore. Totuşi, pentru urgenţe avem la dispoziţie şi un Stamina Mode, capabil să adauge minute sau ore bune de autonomie cu preţul limitării performanţei şi luminozitatea ecranului, respectiv dezactivarea funcţiilor neesenţiale mari consumatoare de energie. În ultimă instanţă, acumulatorul detaşabil poate fi înlocuit cu o rezervă achiziţionată separat.

Samsung Galaxy Noe 3 - ce se ascunde sub capacul detaşabil

Cu luminozitatea ecranului lăsată în modul Auto, mai puţine aplicaţii configurate cu modul push activat (Gmail, Twitter, Facebook) şi folosirea chibzuită a conexiunii la internet, ne putem baza pe cel puţin 2 zile de utilizare neîntreruptă şi ceva rezervă rămasă pentru cea de-a treia. Există însă şi minus - această autonomie este obţinută prin ajustarea luminozităţii dinamice la un nivel foarte conservator, ce răpeşte din splendoarea nativă a ecranului. Ajustarea manuală până la 50 de procente îmbunătăţeşte sesizabil aspectul  imaginii fără a penaliza prea mult autonomia, însă setarea dincolo de 75 de procente va avea un impact vizibil.

Concluzie

La fel de mare, dar mai uşor şi mai subţire decât cel pe care îl înlocuieşte, Galaxy Note 3 punctează exact acolo unde Note II a dat greş, devenind mai atractiv pentru publicul larg. Cât despre calităţile pozitive observate la Galaxy Note II, acestea au fost îmbunătăţite şi perfecţionate de Note 3 la aproape toate capitolele: performanţe, pachetul software, camera foto şi ecran. Mai puţin impresionaţi rămânem de materialele banale folosite pentru carcasă şi autonomia, însă deliciul vizual oferit de ecranul Super AMOLED  ne ajută să trecem mai uşor peste aceste aspecte.

Totuşi, la final Galaxy Note 3 rămâne un telefon ce nu poate fi recomandat oricui, dimensiunile sale şi experienţa oferită cu stylus-ul S-Pen nefiind pentru toate gusturile. Preferabil, şi cu atât mai mult dacă sunteţi la prima achiziţie de acest gen, este să testaţi produsul în showroom înainte luarea unei decizii finale. Însă dacă ecranul ultra-performant şi performanţele unui smartphone de top sunt ceea ce căutaţi, puteţi achiziţiona noul Samsung Galaxy Note 3 pentru 2800 - 3000 Lei, în funcţie de magazin. 

Părţi pozitive plus
  • + Ecran şi platformă hardware
  • + Cameră foto performantă, cu funcţie de filmare 4K
  • + Redare multimedia
  • + Stylus-ul S-Pen şi colecţia de aplicaţii dedicate
  • + Mai subţire şi mai uşor decât precedentul
Părţi negative minus
  • Autonomie mai slabă decât a predecesorului său
  • Carcasă din plastic banal, ce nu se ridică la nivelul competiţiei
publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat