Smartphone-ul Razer dedicat gamerilor va fi dezvăluit luna viitoare

12.10.2017
Smartphone-ul Razer dedicat gamerilor va fi dezvăluit luna viitoare

Compania Razer este cunoscută pentru perifericele de gaming pentru PC şi console, fiind unul dintre cei mai respectaţi producători de astfel de produse, însă în ultimii ani s-a dezvoltat şi spre piaţa de computere portabile cu seria de laptop-uri de gaming Blade. Următorul pas firesc este lansarea unui smartphone, mai ales că la începutul acestui an, Razer a cumpărat compania Nextbit, care producea telefonul cu stocare cloud Robin, iar momentul dezvăluirii unui astfel de produs va avea loc în luna noiembrie.

Fără niciun avertisment, Razer a publicat pe site-ul său oficial o pagină care anunţă evenimentul de lansare pentru un nou produs. Imaginea descrie un utilizator care ţine în mână un smartphone. Nu sunt evidente detalii despre acest dispozitiv în imagine, însă expresia lui şi imaginile din fundal, care includ cadre din jocuri video, sugerează că vorbim despre un smartphone orientat către fanii jocurilor video.

Multe companii au încercat să realizeze astfel de dispozitive, ale căror funcţie principală ar fi rularea de jocuri, însă nici Sony, cu întregul brand PlayStation în spate nu a reuşit să vândă acest concept sub forma lui Xperia Play în urmă cu câţiva ani. Probabil că Razer consideră că abordarea sa este destul de diferită şi destul de bine pusă la punct pentru a mulţumi gamerii, dacă în 2017 se pregăteşte de lansarea unui astfel de smartphone.

Telefonul a fost depistat „în libertate” într-o fotografie în care apar Tom Moss, şeful diviziei de mobile din cadrul Razer şi CEO-ul companiei Min-Ling Tan. Telefonul putea fi văzut în buzunarul lui Tan, care avea în buzunar un smartphone negru cu logo-ul Razer, care ieşea puţin din buzunar. Cu siguranţă imaginea a fost pregătită înainte pentru a intriga fanii, însă dimensiunile dispozitivului par a fi generoase, având în vedere cât de mult iese telefonul din buzunar în acea fotografie.

Detaliile complete despre smartphone-ul Razer vor fi dezvăluite pe 1 noiembrie, când va avea loc transmisia live a evenimentului oficial.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult