Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
M600 şi P990, două dintre smartphone-uri marca Sony Ericsson, au reprezentat la vremea apariţiei lor “must-have”-uri pentru oamenii de afaceri. Primul se remarca prin supleţe, dar ducea lipsa unor funcţii la modă, precum fotocamera şi videotelefonia. Al doilea era aproape perfect în privinţa facilităţilor, dar cam butucănos. Revenind la P1, acesta poate fi considerat drept un P990 îmbunătăţit într-o carcasă de M600 ceva mai elegantă. Şi nici măcar nu putem pomeni de vreun compromis.
Look
Seamănă leit cu modelul M600, inclusiv ca dimensiuni, doar că pe spate a apărut un ochi, cel al camerei digitale de 3,2 megapixeli, iar frontal – lângă difuzor –un senzor VGA pentru videotelefonie. Pe muchia dreaptă ai butoane de pornire rapidă a browser-ului web, un capac ce acoperă locaşul în cardului de memorie şi tastă dedicată pozării/înregistrării video. Pe muchia opusă: buton de revenire şi o rotiţă multifuncţională utilă la navigarea prin meniu, reglajul volumului ori a sensibilităţii la lumină în modul foto.
Caracteristici superioare lui P990
Deşi cu aproape un centimetru mai subţire decât P990, P1 se laudă cu aceleaşi funcţii, ba chiar mai avansate. Practic, rezoluţia camerei foto a urcat de la 2MP la 3,2MP. Am observat o îmbunătăţire a recunoaşterii caracterelor la scrisul direct pe display. Touchscreen-ul a devenit mai receptiv la degete; înainte era destul de complicat să nimereşti ceva cu degetul, erai nevoit să scoţi stylus-ul. Apropo, are meniu în română! Totuşi, nimic în minus faţă de modelul mai vechi? Da, diagonala ecranului tactil, mai mică cu o jumătate de centimetru (2,6 vs. 2,8 inci la P990).
Business
Fireşte că ai posibilitatea de a citi şi edita documente şi foi de calcul; îţi stă la dispoziţie suita QuickOffice. Nicio problemă dacă primeşti un mail cu un PDF ataşat. Dar cel mai interesant mi s-a părut scanerul de carţi de vizită. Faci o poză la un business card, aştepţi doar câteva secunde ca aceasta să fie procesată, iar la final te trezeşti că telefonul a recunoscut perfect numele, numerele de fix & mobil, mail-ul şi celelalte informaţii de pe carton; ba le-a ordonat corect, indiferent de layout-ul cărţii scanate. Cu un singur click, detaliile acestea se adaugă în lista de contacte.
Multimedia
O fi de “ditamai” 3,2MP camera foto, dar să nu crezi că scoate super poze. Însă, fotografiile te vor mulţumi, mai ales dacă le-ai făcut pe vreme însorită. Te mai ajută autofocalizarea şi, în încăperi slab iluminate, un bliţ format din două led-uri puternice. Player-ul de muzică nu-i simplist, are o interfaţă prietenoasă şi destule trepte de egalizare a sunetului. Căştile stereo cu fir din pachet sunt destul de urâte, dar se aud al naibii de bine; nu şi tare.

Internet
În meniu se găseşte o aplicaţie de citire a ştirilor RSS, iar browser-ul Opera, cel instalat pe telefon, e tare de treabă: navighezi pe paginile web foarte confortabil şi fără bătăi de cap, însă lipsesc nişte plug-in-uri ce permit vizionarea stream-urilor video de anumite formate.
Altele
Speakerphone puternic şi clar. USB mass storage: după ce cuplezi mobilul la computer prin cablu USB, poţi transfera muzica, pozele şi alte fişiere aflate pe card fără să instalezi vreun driver. În pachet te aşteaptă un card de memorie de 512MB, o husă elegantă din piele şi un stand de birou ce oferă alte trei porturi similare celui de pe telefon, astfel încât să poţi cupla în acelaşi timp cablurile de date, căşti şi încărcătorul.






HTC Explorer - o invitaţie în lumea Android
Motorola Motoluxe - un nou smartphone de lux?
Nvidia va expune la MWC telefoane şi tablete quad core
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
LG ne arată Optimus VU, un smartphone cu ecran de 5 inch
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor