Sony Ericsson XPERIA X1
  • Currently 4.6/5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
4.6 (13 voturi)
Sony Ericsson XPERIA X1: într-un cuvânt, spectaculos

Sony Ericsson XPERIA X1: într-un cuvânt, spectaculos

23 octombrie 2008 | 15:31 Liviu Mihai Comentarii 2

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

În afară de iPhone 3G care la noi nu are parte de aceeaşi primire triumfală ca peste Ocean, două telefoane au atras atenţia în mod special dintre toate cele anunţate pe parcursul acestui an: Nokia 5800 XpressMusic şi Sony Ericsson XPERIA X1. Acesta din urmă, după un drum anevoios, se apropie cu paşi repezi de intrarea pe piaţă. Înainte însă de aceasta, XPERIA X1 a făcut şi un scurt popas în redacţia go4it.ro unde a fost testat.

S-a zvonit de nenumărate ori că va fi amânat. Ba chiar s-a spus că a dat atâtea bătăi de cap celor de la Sony Ericsson încât aceştia s-au jurat că nu vor mai avea de-a face cu un terminal cu Windows Mobile. Cu toate acestea, primul telefon Sony Ericsson cu sistem operare Windows Mobile este în sfârşit gata.

De fapt, construcţia terminalului propriu-zis a căzut în sarcina celor de la HTC care au executat comanda dată de clientul Sony Ericsson. Aceştia din urmă au spus cum vor să arate telefonul, iar cei de la HTC nu au făcut decât să se conformeze. Terminalului i-au fost adăugate una bucată sistem de operare Windows Mobile şi una bucată interfaţă grafică pentru homepage. Aşa a rezultat XPERIA.

Solid, greu, serios

Chiar dacă l-am văzut în nenumărate filme şi fotografii până acum, niciuna dintre acestea nu poate egala impresia lăsată de XPERIA la prima vedere. Este impresionant. Să nu fiu înţeles greşit, are destule aspecte care nu-mi plac şi de care voi aminti în cele urmează. Însă, XPERIA reuşeşte să lase o impresie puternică, de PDA Phone serios, atotştiutor şi mai ales solid, chiar foarte solid.

Sony Ericsson XPERIA X1 Sony Ericsson XPERIA X1

XPERIA este un slider orizontal. Tastatura iese la iveală atunci când întorci telefonul 90 de grade în sensul invers acelor de ceas şi împingi în sus partea superioară a terminalului. În afară de panoul de butoane de sub ecran, spatele părţii superioare şi zona camerei foto care sunt de plastic, în rest, XPERIA este acoperit în metal.

Ecran şi tastatură

Ecranul este suficient de mare, la cei 3 inch pe care îi măsoară (800 x 480 pixeli rezoluţie). Din cauza asta este o adevărată sugativă de amprente, fiind vorba de un touchscreen. Şi calitatea imaginii este una foarte bună. Nu-mi place însă faptul că, uneori, comenzile nu sunt luate din prima. Indiferent că îl apeşi cu degetul sau foloseşti stylus-ul, sunt cazuri în care trebuie să atingi ecranul de mai multe ori, mai apăsat, pentru a da o anumită comandă prin intermediul touchscreen-ului.

XPERIA nu are un accelerometru care să ducă la rotirea imaginii de pe ecran în funcţie de înclinarea dispozitivului. Ecranul îşi schimbă orientarea doar în funcţie de tastatură. În mod normal ecranul afişează imaginea în mod "portrait", doar când deschizi telefonul pentru a folosi tastatura trece automat în mod "landscape".

Ca orice slider, XPERIA este compus din două părţi sau zone: partea superioară, cea cu ecranul şi partea inferioară, cea cu tastatura. Interesant este că zona inferioară este puţin arcuită, astfel încât, când deschizi dispozitivul pentru a folosi tastatura, ecranul este înclinat. E o alegere interesantă şi în acelaşi timp utilă făcută de producător. Înclinarea ecranului îl face şi mai vizibil în acelaşi timp.

Tastatura QWERTY mi-a lăsat sentimente amestecate în timpul folosirii. Deşi în general am reuşit să scriu repede cu ea, pot să spun că era loc şi de mai bine. Nu mi-a plăcut feedback-ul dubios pe care îl dau tastele la apăsare. Uneori lasă impresia că trebuie să apeşi mai tare pentru a scrie, în timp ce alteori, din aceeaşi cauză, nu eşti sigur dacă apăsarea a fost suficientă sau mai trebuie să apeşi odată pentru tastarea unei anumite litere. Deşi sunt micuţe, tastele mi s-au părut totuşi uşor de folosit. Cu 3 excepţii, toate tastele au aceeaşi dimensiune. Singurele care se abat de la regulă sunt spacebar-ul, tab-ul şi Enter-ul.

Sony Ericsson XPERIA X1

Bunoane de plastic şi joystick optic

Butoanele de sub ecran, cele care ar trebui să constituie o alternativă la utilizarea touchscreen-ului le trec la capitolul dezamăgiri. Nu-mi plac deloc. Sunt mici, incomode, au o formă triunghiulară lipsită de ergonomie. În total sunt 6 butoane. 2 pentru convorbiri şi 2 pentru comanda OK, respectiv Panels (voi reveni la acestea pe larg). Toate 4 sunt triunghiulare, din plastic şi destul de dificil de folosit.

Însă aceste butoane nu sunt nimic în comparaţie cu cele două aşa-numte softkeys (pentru comenzile de pe ecran). Acestea constau în două bare metalice, foarte subţiri. Nu sunt neapărat incomode. Mai degrabă mi se pare că nu se potrivesc în peisaj. Şi după cum funcţionează acum, îmi lasă impresia că după câteva luni de utilizare se vor deteriora destul de mult.

În schimb, mi-a plăcut foarte mult controller-ul. Plasat în centrul celor 6 butoane de sub ecran, acesta este un fel de joystick optic. Marginile sale pot fi apăsate pentru a naviga dreapta- stânga, sus-jos, însă nu este neapărat necesar. Poţi plimba degetul pe suprafaţa micului controller pentru navigare. Acesta funcţionează foarte bine, nu trece prea repede de la o funcţie la alta şi nici nu cade în cealaltă extremă, de a se mişca greoi. În plus, există opţiuni în cadrul sistemului de operare prin care îi poţi configura sensibilitatea. Oricum setările implicite mi se par foarte bune, nu am avut nevoie să-i modific sensibilitatea.

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI