Sony Ericsson Zylo
  • Currently 3.7/5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
3.7 (9 voturi)
Sony Ericsson Zylo, un Walkman “old school” cu bune şi rele

Sony Ericsson Zylo, un Walkman “old school” cu bune şi rele

17 august 2010 | 16:48 George Olteanu Comentarii 6

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Despre Zylo aş spune la prima impresie că e un telefon Walkman "old-school", din vremurile în care Sony Ericsson ne încânta cu modele precum W800, W810 şi mai ales W850 (foarte apropiat prin prisma designului). Ar fi fost însă complet ratată o asemenea realizare în 2010, fără câteva condimente care să ne ofere posibilităţi mai rapide de comunicare şi navigare pe Internet: HSDPA.

Sony Ericsson Zylo

Aşadar, nu avem chiar un Walkman vechi, reîncarnat într-un corp stilat. Avem în faţă un telefon gândit pentru persoanele care vor ceva mai mult decât un player MP3 cu funcţii GSM. Spre exemplu, să stea la o tacla pe chat sau să citească ştirile online. Sau, pentru că tot e la modă, să vadă cine cu cine s-a mai "lipit" pe Facebook. Zylo integrează în acest scop toate uneltele necesare.

Pe partea de muzică surprinde însă într-un mod foarte neplăcut. NU mi-a venit să cred că Sony Ericsson încă mai foloseşte vechea interfaţă Fastport pentru conectarea accesoriilor (încărcător, cablu de date, headset). Ba mai mult, sfidează orice logică şi ne lipseşte chiar şi de cablul-adaptor Fastport - 3,5 mm jack. Iar pentru ca meniul să fie complet, headset-ul inclus în pachet este cel mult mediocru. Aşadar, cine doreşte să asculte muzică la o calitate decentă, trebuie să caute neapărat prin magazine un adaptor şi apoi să conecteze o pereche de căşti mai bune. Este mare păcat, pentru că soft-ul Walkman Player este la înălţime, iar hardware-ul audio intern se prezintă excepţional, oferind un nivel calitativ ce se apropie de perfecţiune.

Sony Ericsson Zylo Sony Ericsson Zylo

Sigur, Zylo se vrea un telefon mainstream, echilibrat. E normal să îi mai lipsească una-alta. Preţul său, aproximativ 700 de lei, concurează însă cu smartphone-urile de buget, aşa încât mă gândesc la ce aşteptări are Sony Ericsson când vine vorba de vânzări. Sunt convins că nimănui nu-i convine să cumpere un dispozitiv mobil în care mai trebuie să bage şi bani dacă vrea muzică de calitate sau dacă doreşte să folosească fără bătăi de cap căştile preferate.

Sony Ericsson Zylo

La capitolul foto măcar nu aveam mari aşteptări, deşi au existat şi telefoane Walkman cu cameră excelentă (W800/W810). Zylo dispune de o cameră de 3.15 MP, fără autofocus. Pozele sunt de nota de 5 spre 6. Am văzut mult mai rău la viaţa mea, dar asta nu îmi răpeşte din obiectivitatea cu care am notat acest telefon. Părerea nu este doar a mea, ci e o medie a tuturor celor care au văzut fotografiile realizate.

Înregistrările video sunt o idee mai satisfăcătoare. Pe segmentul mainstream, video VGA la 25 de fps este absolut convenabil.

Stocarea conţinutului se face în memoria internă de 260 MB sau pe carduri microSD. Pentru introducerea cardului este necesară înlăturarea capacului, dar nu şi a bateriei. Acest lucru nu se aplică însă şi în cazul introducerii cartelei SIM. În acest caz bateria trebuie dată la o parte.

Sony Ericsson Zylo

Ecranul de 2.6 inch şi rezoluţie QVGA este potrivit pentru un astfel de telefon. Calitatea imaginii este bună, iar lizibitatea se păstrează inclusiv în lumina puternică a soarelui.

Tastatura este comodă, iar aici trebuie să remarc padul direcţional impecabil. Nu e o mare filosofie la mijloc - datorită dimensiunilor generoase, dar şi a calităţii constructive, navigarea prin meniu se face cu lejeritate.

Sony Ericsson ZyloDespre meniu, de asemenea numai de bine. Interfaţa este reprezentată de clasica matrice Sony Ericsson, dar cu iconiţe redesenate foarte frumos şi cu un cursor de efect care dă senzaţia de fluenţă şi rapiditate când navighezi.

Acumulatorul nu este însă unul care să te lase să te bucuri prea mult de butonare. Te ţine maximum două zile şi jumătate în condiţii de utilizare frecventă ce include ascultat muzică, fotografiat şi browsing prin HSDPA. A, şi convorbiri, evident. Cam 15 minute pe zi. În ultima vreme nu prea am avut cu cine să stau la palavre la telefon.

Plusuri şi minusuri

[+] Aspect plăcut, construcţie foarte bună
[+] Tastatură comodă
[+] Walkman Player excelent (dacă înlocuieşti căştile din pachet)
[+] HSDPA
[+] Interfaţă rapidă, meniu practic şi intuitiv

[-] Lipsa interfeţelor standard (microUSB, jack de 3,5 mm)
[-] Doar accesorii de bază în pachet (căşti modeste fără adaptor, lipsă card microSD)
[-] Cameră foto mediocră

Concluzie: Zylo este un telefon ce putea fi făcut cu mai mult creier. Sony Ericsson l-a aruncat pe piaţă ca pe un copil nedorit din cauza defectelor de care, până la urmă, tot ei sunt responsabili. Vânzările vor reflecta dacă am avut sau nu dreptate. Până una alta, să nu uităm că Zylo are totuşi părţi bune şi că unele dezavantaje pot fi eliminate cu o investiţie suplimentară.

               inapoi la Yahoo
Etichete: Sony Ericsson, Zylo, Walkman

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI