Sony Ericsson K850, aproape smartphone

16.09.2007
Sony Ericsson K850, aproape smartphone
Multimedia la purtător

Media Center

Principala noutate pe care Sony Ericsson K850 o aduce la nivel de software este aplicaţia Media Center. Aşa cum sugerează şi numele, aceasta va juca rolul de centralizator al conţinutului multimedia în format digital, fiind răspunzător de fotografii, muzică şi filme. Partea de muzică este responsabilitatea lui Music Player 3.0 care suportă următoarele formate: MP3, AAC, AAC+, E-AAC +, WAV, WMA, M4A şi MID.

Player-ul video chiar dacă nu impresionează la capitolul funcţionalitate, ştie să rotească imaginea în funcţie de înclinarea dispozitivului, graţie senzorului de mişcare inclus. Photo Gallery, aplicaţia responsabilă de gestionarea fotografiilor, realizează sortarea pe criteriu calendaristic, pozele fiind afişate ca thumbnail-uri în funcţie de luna calendaristică în care au fost realizate. Modulul FM este identic cu cel din modelele precedente, oferind suport RDS şi putând salva până la 20 de posturi radio.

K850 include un singur joc, dar nu este vorba de un joc obişnuit. Marble Madness 3D constă în ghidarea unei mingi (cu ajutorul senzorului de mişcare) într-un decor 3D, prin mişcarea telefonului.

Sony Ericsson K850i

Camera foto

Celor 5 MP de care dispune K850 li se adaugă un puternic bliţ Xenon şi funcţia de acoperire automată a lentilelor. Ca opţiuni software se remarcă: mai multe moduri de fotografiere, efectele multiple, configurarea puctului de alb şi a nivelului de ISO, reducerea efectului de ochi roşii etc.

Sony Ericsson K850 este un urmaş demn de seria Cybershot. Include numeroase funcţii noi, unele dintre ele chiar demne de un smartphone (precum căutarea în agendă după numărul de telefon). Dincolo de asta, preţul va fi destul de prohibitiv, cel puţin la început, pentru că se aşteaptă ca acest model să coste peste 400 euro.

Noutăţi la nivelul construcţiei

Portofoliul Sony Ericsson include două categorii principale de telefoane: Walkman (funcţii avansate de player MP3) şi Cybershot (se concentrează asupra camerei foto) precum modelul K810. În ultima vreme, atenţia producătorului a părut că se îndreaptă mai mult către seria Walkman, decât Cybershot. Motivul poate fi interesul mai ridicat de care se bucură muzica la purtător decât camera foto. Din aceste considerente, Sony Ericsson K850 este bine-venit. Însă, acest nou model iese din standardul Cybershot. Sony Ericsson K850 acordă atenţie egală celor trei categorii de conţinut multimedia: fotografie, muzică şi video. Faptul că nu are aplicat brandul Walkman, nu înseamnă că funcţia de player MP3 este vitregită.

Caracteristici tehnice

Anunţat în iunie şi aşteptat în curând şi în România, K850 se laudă cu un ecran de 2,2 inch (240 x 320 pixeli), slot Memory Stick Micro (card de 512 MB inclus), suport 3G (3,6 Mbps) şi Bluetooth. Lipsesc însă tehnologii precum infraroşu şi Wi-Fi. Bateria Li-Po 930 mAh este cotată de producător la 400 de ore în standby şi 9 ore de convorbiri.

Sony Ericsson K850

Noutăţi la nivelul construcţiei

Sony Ericsson a introdus două noi elemente acestui model, pe care cei ce au deţinut vreun model al producătorului japonezo-suedez le vor remarca imediat. În primul rând, K850 este primul telefon cu 3 taste soft. Dacă până acum eram obişnuiţi cu doar două taste care să corespundă funcţiilor de pe ecran, cu acest model vom avea de a face cu încă o tastă, plasată în centru. Existenţa a 3 taste soft se traduce prin o utilizare mai rapidă a funcţiilor software. Spre exemplu, în agendă, tasta soft din centru serveşte pe lângă apelare, la trimiterea de e-mail-uri sau mesaje text.

Al doilea element nou este aşa numitul D-Pad, noul controller implementat acestui model. D-Pad ia forma unui chenar care înconjoară butoanele 2 şi 5. Folosirea acestuia nu presupune strecurarea degetului între taste, este suficient de înalt pentru a putea fi apelat deasupra tastelor. Noul controller are doar rol de navigare, cu cele 4 direcţii al sale. Funcţia de acceptare a comenzii care era atribuită până acum celei de a cincea direcţii a controller-lor este preluată de tasta soft din centru.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News