Touch ID, sistemul de protecţie cu amprentă din iPhone 5S, poate fi păcălit

Touch ID, sistemul de protecţie cu amprentă din iPhone 5S, poate fi păcălit

Una dintre noutăţile prezente pe recent lansatul telefon iPhone 5S este senzorul pentru citirea amprentelor Touch ID, Apple încercând astfel să ofere astfel o metodă alternativă de autentificare superioară implementărilor similare folosite până acum de alţi producători. Nu a durat prea mult însă până când noul Touch ID s-a dovedit a fi vulnerabil la acelaşi truc folosit şi până acum.

Chaos Computer Club a publicat un scurt clip video în care prezintă metoda folosită, aceasta fiind doar o reiteraţie a vechii metode de copiere a amprentei şi realizare a unui mulaj. Conform indicaţiilor, urmele papilare de grăsime pot fi recuperate de pe obiectele lucioase precum sticla, hârtia lucioasă sau suprafeţele metalice şlefuite prin metode clasice precum acoperirea cu pulberi colorate sau substanţe reactive precum faimosul adeziv Superglue.

După ce a fost obţinută o imagine clară a amprentei, acesta poate fi fotografiată sau trecută pe o peliculă transparentă adezivă şi scanată la 2400 dpi. Pasul următor constă în inversarea imaginii, tipărirea ei pe celuloid cu o imprimantă laser la rezoluţia de 1200 dpi pentru a obţine o imagine fidelă în relief şi acoperirea  ei cu latex

Tăiată după dimensiuni şi uşor umezită pentru a fi conductivă, bucata obţinută poate fi folosită acum pentru deblocarea senzorului pentru amprente. Metoda este similară celor folosite până acum pentru deblocarea senzorilor prezenţi pe laptopuri sau telefoane precum Motorola Atrix, şi arată atât vulnerabilitatea unui sistem care foloseşte date de identificare care sunt practic lăsate peste tot în jur, cât şi diferenţa minimă dintre senzorul Apple şi produsele deja disponibile pe piaţă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News