Xiaomi lansează Redmi Note 3, un nou smartphone cu baterie mare şi performanţe de top

23.11.2015
Xiaomi lansează Redmi Note 3, un nou smartphone cu baterie mare şi performanţe de top

Apreciat pentru raportul excelent preţ/performanţă, popularul model phablet Xiaomi Redmi Note 2 va avea în curând un succesor.

Deşi oferă performanţe competitive şi un ecran Full HD de bună calitate, actualul model Redmi Note 2 este dezavantajat de acumulatorul instalat, care în ciuda capacităţii sale de 3060 mAh face faţă cu greu unui regim de utilizare intensiv. Din fericire problemele legate de autonomia bateriei ar putea fi mult ameliorate pentru succesorul Redmi Note 3. Oferit într-o carcasă cu dimensiuni 49.98×75.96×8.75mm şi greutate de 165 grame, noul smartphone ar putea oferi un acumulator cu o capacitate mai generoasă, de 4000mAh.

Xiaomi Redmi Note 3

Cu gabarit comparabil modelului anterior, Xiaomi Redmi Note 3 va mai include şi un senzor de amprente fixat pe capacul din spate.

În ce priveşte hardware-ul folosit, Redmi Note 3 preia platforma cu chipset Mediatek MT6795 Helio X10 (CPU octa-core la 2.0-2.2 GHz), însă pe lângă varianta cu 2GB memorie RAM şi 16GB memorie internă va exista şi opţiune pentru 3GB/32GB, ducând specificaţiile la un nivel comparabil soluţiilor smartphone de top. Lista dotărilor este completată cu o cameră foto de 13MP, respectiv cameră frontală de 5MP.

Potrivit invitaţiei trimisă deja membrilor presei, Xiaomi Redmi Note 3 va fi prezentat oficial în data de 24 noiembrie, disponibilitatea urmând să fie asigurată pentru piaţa chineză. Desigur, asta nu exclude posibilitatea ca noul smartphone să fie obţinut şi de cumpărători din afara pieţelor asiatice, comandând din magazinele de profil care oferă servicii de livrare la nivel global.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult