În curând: televizoare 3D fără ochelari sau restricţii de vizibilitate

Nintendo 3DS, prima consolă de jocuri cu ecran 3D care nu necesită ochelari este abia lansată şi deja o tehnologie 3D superioară ameninţă să o arunce în lada cu vechituri.

Descoperirea unui grup de cercetători de la divizia Media Lab a institutului MIT promite să relanseze moda televizoarelor 3D de dimensiuni mari, eliminând majoritatea limitărilor specifice tehnologiilor utilizate în prezent.

Denumită HR3D, noua tehnologie abordează într-un mod fundamental diferit principiul de funcţionare al ecranelor 3D, facilitând obţinerea unor unghiuri de vizibilitate superioare, care permit vizionarea imaginilor 3D de mai mulţi utilizatori simultan, fără ca aceştia să aibă nevoie de ochelari speciali.

Principiul de funcţionare utilizat permite menţinerea efectului 3D chiar şi atunci când rotim ecranul în mod portret, iar autonomia bateriei este îmbunătăţită fără a compromite luminozitatea imaginii sau rezoluţia de lucru.

Principala problemă cu ecranele 3D actuale este faptul că pentru o experienţă convingătoare perspectiva pe care o avem asupra unui obiect 3D ar trebui să se schimbe pe măsură ce ne mişcăm în raport cu acesta. Asta înseamnă că pentru o experienţă 3D completă, ecranul 3D ar trebui să ofere imagini din mai multe perspective diferite, vizibile în funcţie de poziţia în care se află fiecare spectator.

Ecranele cu tehnologie parralax-barrier, cum este şi cel folosit de consola Nintendo 3DS, afişează imagini prin aplicarea alternantă a filtrului de polarizare a imaginii, astfel încât grupurile de pixeli ce compun ecranul generează imagini vizibile din unghiuri uşor diferite, separate suficient cât să poată fi observate de numai unul dintre ochi. Adăugarea de noi perspective pentru imaginile 3D afişate pe ecran poate fi făcută numai prin divizarea suplimentară a grupurilor de pixeli, reducând calitatea imaginii şi micşorând totodată unghiurile de vizibilitate.

Sistemul inventat la MIT foloseşte un ecran cu două straturi de cristale lichide. În loc de a diviza ecranul în benzi verticale, diferenţiate prin aplicarea unui filtru de polarizare alternant, stratul superior de pixeli creează efectul 3D prin generarea unui tipar personalizat, aplicat peste imaginea generată dedesubt de către primul strat de pixeli.

În cazul ideal, imaginea compusă de cele două ecrane LCD suprapuse se aseamănă perfect cu originalul, iar efectul 3D este dat de miile de fante create între cele două imagini, orientate astfel încât să urmeze conturul obiectelor din imagine.

Adăugarea mai multor perspective pentru imaginile 3D afişate presupune doar modificarea tiparului în care sunt dispuse fantele din imagine, procedeu care nu duce la degradarea luminozităţii sau a unghiurilor de vizibilitate. Deoarece fantele din imagine sunt orientate în numeroase direcţii, iluzia 3D poate fi menţinută indiferent de unghiul din care privim ecranul, orientat pe verticală sau orizontală.

Conform cercetătorilor de la Media Lab, dacă un dispozitiv cum este consola Nintendo 3DS ar folosi un ecran HR3D, autonomia bateriei ar fi mai bună deoarece transparenţa acestuia permite utilizarea unei surse de lumină mai slabă pentru atingerea aceluiaşi nivel de luminozitate. De asemenea efectul 3D şi-ar menţine consistenţa indiferent de orientarea ecranului.

Sursa: Cameraculture.media.mit.edu