Philips a lansat în România a doua generaţie de televizoare cu Android

Reprezentată de seriile 5500 şi 7000, a doua generaţie de televizoare Philips utilizează sistemul de operare Android 5.0 (Lollipop) şi sunt disponibile în magazine începând cu săptămâna aceasta.

Philips a lansat în România a doua generaţie de televizoare cu Android

Aduse în România de TP Vision, noile modele Philips oferă o platformă TV completă pentru utilizarea aplicaţiilor mobile pe televizor, cât şi compatibilitate cu funcţia VOD (video on demand), prin intermediul căreia utilizatorii pot urmări programele preferate la orice oră din zi sau din noapte.

În afară de posturile de radio preferate, care pot fi urmărite prin intermediul serviciului de Internet radio, aplicaţia video YouTube este de asemenea disponibilă utilizatorilor. Pentru practicanţii de yoga, pilates, fitness, cross fit, utilizatorii dispun de o plajă consistentă de aplicaţii care prezintă programe de pregătire şi întreţinere a condiţiei fizice (Workout TV). Noile televizoare oferă şi o listă de aplicaţii destinate special copiilor. Părinţii pot opta pentru desene animate, programe educative, pot seta aplicaţiile în funcţie de vârsta celor mici sau în anumite cazuri chiar şi limba, dacă doresc să-şi familiarizeze copiii cu o anumită limbă straină.

Utilizatorii pot descărca jocuri de pe platforma Google Play Store, ori pot experimenta unele dintre numeroasele titluri de la cei mai mari producători de jocuri din lume, fără a utiliza o consolă special creată.

De asemenea, noile televizoarele inteligente Philips joacă rolul unui centru de comandă al casei datorită conectivităţii foarte uşoare la alte dispozitive inteligente din locuinţă. Sistemele de securitate şi cele de control ale aplicaţiilor domestice (precum aerul condiţionat sau sistemul de monitorizare a copiilor)  pot fi de asemenea conectate şi controlate prin intermediul noilor televizoare Philips. Întreaga experienţă de conectare este completată de posibilitatea de a ataşa, prin portul USB, diferite dispozitive externe precum gamepad-uri sau tastaturi cu ajutorul cărora poţi controla confortabil conţinutul de pe televizor.

Televizoarele Philips din seria 5500 dispun de procesor dual-core, în timp ce modelele din seria 7000 folosesc un procesor quad-core. Ambele serii includ tehnologie Micro Dimming, cu rolul de a îmbunătăţi contastul televizorului diminuând selectiv intensitatea sursei de lumină led, în funcţie de imaginea redată pe ecran. Cu ajutorul funcţiei Pixel Plus HD, imaginea este optimizată pentru claritate crescută şi evidenţierea detaliilor fine. Televizoarele din seria 7000 dispun de tehnologia Philips Ambilight care face ca experienţa de vizionare să fie mai captivantă prin proiectarea unui halo de lumină din spatele ecranului pe peretele care-l înconjoară.

Utilizatorii au la dispoziţie o memorie internă cu capacitate de până la 16 GB, utilă pentru stocarea aplicaţiilor, a jocurilor descărcate din Play Store şi alte fişiere. Cei care doresc mai mult spaţiu de stocare pot conecta un hard disk extern la portul USB. 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat