Samsung a lansat în România noua gamă de televizoare SUHD

07.04.2015
Samsung a lansat în România noua gamă de televizoare SUHD

Seria de televizoare Samsung SUHD introduce un nou standard al conţinutului premium UHD (Ultra High Definition), pentru o experienţă vizuală superioară. Suplimentar, gama de soluţii audio ce include o serie de soundbar-uri curbate completează experienţa vizuală cu sunet clar.

Samsung a lansat în România noua gamă de televizoare SUHD

„Noile televizoare SUHD, cu care ne propunem să ne consolidăm poziţia de lider pe piaţă, nu reprezintă doar un termen generic, ci încorporează noi tehnologii sofisticate precum Nano Crystal Color sau Peak Illuminator pentru un contrast mai bun, mai multe culori şi mai multă luminozitate. Practic, televizoarele de ultimă generaţie SUHD redau conţinutul vizual în forma cea mai apropiată de ceea ce regizorii de film îşi doresc să transmită, în orice condiţii de vizionare, indiferent dacă în cameră este întuneric sau lumină diurnă”, a declarat Victor Armăşelu, Director al diviziei de Consumer Electronics în cadrul Samsung Electronics.

Gama de televizoare Samsung SUHD beneficiază de tehnologii avansate pentru contrast puternic şi luminozitate sporită: Nano Crystal Color permite redarea cu 20% a mai multor culori şi de 64 de ori mai multe nuanţe ale culorilor prin panelul de 10 biţi, iar Peak Illuminator permite obţinerea a de 2,5 ori mai multă luminozitate decât cu un TV obişnuit. Mai mult, Peak Illuminator economiseşte energie electrică în zonele de negru, pe care o foloseşte pentru a mări luminozitatea în zonele care necesită acest lucru, iar Precision Black Pro asigură un contrast intens, prin reducerea luminozităţii LED-urilor responsabile de acest lucru.

În sprijinul promovării şi dezvoltării unui ecosistem UHD complex, Samsung a anunţat parteneriatul UHD Alliance, o coaliţie a mai multor companii din industrie care colaborează pentru dezvoltarea divertismentului video. Acest parteneriat va permite inovarea şi depăşirea standardelor video, printre care rezoluţia 4K sau o rezoluţie superioară, o gamă mai largă de culori şi sunet 3D.

Oferta de televizoare

Oferta de televizoare Samsung SUHD este împărţită în trei serii – JS9500, JS9000 şi JS8500 – cu diagonale între 48˝ şi 88˝, utilizatorii putând alege modelul care se potriveşte cel mai bine cu stilul lor de viaţă. Acestea vin cu un design minimalist, proiectat pentru a răspunde nevoilor estetice ale celor mai exigenţi consumatori. Modelul Samsung SUHD JS9500 are o ramă metalică cu aspect modern, care arată bine chiar şi atunci când televizorul este montat pe perete, iar modelul SUHD JS900 are aplicat pe partea din spate un design texturat, care îi conferă un aspect sofisticat din orice unghi ar fi privit.

Începând cu acest an, toate televizoarele Smart Samsung, inclusiv noile SUHD, folosesc sistemul de operare Tizen. Noua platformă Smart TV oferă funcţii noi şi o interfaţă intuitivă, experienţă multimedia integrată şi mai multe moduri de accesare a conţinutului:

  • Interfaţa Samsung Smart Hub este optimizată pentru interactivitate şi un timp de răspuns cât mai redus. Designul simplificat permite afişarea tuturor informaţiilor pe un singur ecran, afişând cel mai recent conţinut, dar şi recomandări pentru şi mai multe opţiuni de divertisment.
  • Cu funcţia Quick Connect, televizoarele Smart recunosc smartphone-urile Samsung odată ce acestea au fost conectate prin tehnologia BLE (Bluetooth Low Energy). Utilizatorii pot transmite conţinut video de pe smartphone pe televizoare printr-o simplă apăsare de buton. În plus, conţinutul emis de un post TV poate fi vizionat direct pe smartphone, fără a avea nevoie de aplicaţii sau setări complicate.
  • Aplicaţia Briefing on TV aduce pe televizoarele Samsung Smart funcţia de alarmă, sincronizate automat cu dispozitivele mobile Samsung pentru a porni şi afişa informaţii importante, precum timpul, vremea şi calendarul utilizatorilor.

Soundbar-ul curbat Samsung

Asortat cu televizoarele curbate Samsung cu diagonala între 48˝ şi 78˝, noul soundbar curbat din seria 8500 oferă sunet pe 9.1 canale audio, având o boxă principală centrală şi boxe secundare la fiecare capăt. Acestea au fost adăugate pentru a intensifica experienţa captivantă, redând sunet egal şi echilibrat în întreaga cameră. Ajutat cu unitatea Multi-Air Gap montată pe subwoofer, soundbar-ul oferă  bass mai intens decât alte soluţii audio. De asemenea, soundbar-ul  suportă conectarea wireless la TV, prin funcţia TV Sound Connect via Bluetooth.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult