Samsung lansează în România noua serie SUHD TV 2016

10.05.2016
Samsung lansează în România noua serie SUHD TV 2016

Samsung a prezentat noua gamă de televizoare SUHD, cu tehnologie Quantum Dot şi design fără ramă, cu un aspect elegant din orice unghi.

Inovaţia tehnologică ne-a asigurat poziţia de lider pe segmentul UHD 4K pe plan local, segment care depăşeşte deja 10% ca valoare din totalul televizoarelor vândute, la mai puţin de trei ani de la lansarea acestei tehnologii. Ne bucurăm să aducem pe piaţa locală noua gamă de televizoare SUHD 2016, care continuă seria de inovaţii, oferind o calitate a imaginii de neegalat, iar cu aceste noi 19 modele ne dorim să contribuim la creşterea accelerată a pieţei, în special pe segmentul premium”, a declarat Victor Armăşelu, director Consumer Electronics Division, Samsung Electronics România.

Samsung SUHD TV 2016

Noile televizoare Samsung SUHD 2016 încorporează tehnologia Quantum Dot, care oferă imagini fidele realităţii, fiind în acelaşi timp prietenoasă cu mediul, deoarece în construcţia ecranelor Samsung Quantum Dot nu este folosit cadmiul. Quantum Dot înseamnă semiconductori de dimensiuni microscopice, care permit obţinerea unei palete mai bogată de culori, contrast şi luminozitate, comparativ altor tehnologii care se folosesc în fabricarea ecranelor TV.

Folosită împreună cu ecrane ce oferă procesarea culorilor folosind 10 biţi pentru fiecare canal RGB, tehnologia Quantum Dot permite obţinerea a de 64 de ori mai multe culori, comparativ cu un televizor convenţional. Acest lucru se traduce într-un miliard de nuanţe diferite.

Toate modelele Samsung SUHD de anul acesta oferă o experienţă vizuala premium, datorita High Dynamic Range, cu un nivel până la 1.000 de niţi HDR, pentru redarea celor mai pure şi intense zone de alb şi respectiv negru.

Tehnologia unică anti-reflexie Ultra Black, dezvoltată de Samsung,  acoperă ecranul televizorului SUHD cu un strat de conuri microscopice având rolul de a dispersa lumina exterioară, reducând semnificativ reflexia şi îmbunătăţind astfel un contrastul cu până la 35%.

Faţă de gama de anul trecut, a fost perfecţionată tehnologia UHD Upscaling care, utilizând algoritmi de înaltă complexitate, analizează şi optimizează automat conţinutul nativ Full HD, HD sau chiar SD, aducându-l mai aproape de nivelul detaliilor şi al culorilor conţinutului original.

Mai mult, tehnologia Peak Illuminator Ultimate Pro permite redarea fidelă a imaginilor complexe, care cer simultan atât contrast cât şi luminozitate, permiţând astfel afişarea de detalii şi umbre fără pierderea intensităţii şi naturaleţii culorilor şi fără difuzia contururilor apropiate.

Prin dezvoltarea sistemului de operare Tizen, Samsung SUHD TV 2016 facilitează accesul în orice moment la conţinutul preferat, precum şi la alte servicii, filme sau jocuri. Interfaţa noilor televizoare este extrem de intuitivă, oferind acces facil la tot conţinutul de divertisment dintr-un singur loc. Prin noul Smart Hub 2016, utilizatorii pot vedea programe live, conţinut VOD (Video on Demand), sau jocuri video prin accesarea on-line a unor platforme de gaming consacrate. Totodată, noile televizoare recunosc automat tipul de set-top-box, consolă de jocuri sau alt dispozitiv ce rulează conţinut audio-video, astfel că utilizatorul poate controla toate dispozitivele cu o singură telecomandă. Odată conectat cablul la porturile HDMI sau USB, televizorul identifică rapid tipul dispozitivului conectat, ilustrează pe ecran simbolul acestuia şi  permite controlul prin intermediul telecomenzii.

Gama televizoarelor Samsung SUHD 2016 este disponibilă în magazinele partenerilor Samsung Electronics România.

Vezi şi Cum a reuşit Samsung să facă Galaxy S7 rezistent la apă fără a folosi capace pentru porturi [VIDEO]

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult