Cu acest simulator online poţi „lovi” cu o bombă nucleară orice loc din lume. Focos W87, Bucureşti: 250.000 de morţi şi 400.000 de răniţi

03.04.2018

O bombă nucleară detonată într-un oraş sau într-o o zonă foarte populată are potenţialul de a ucide foarte mulţi oameni. De exemplu, în Bucureşti un focos termonuclear W87 ar ucide pe loc 250.000 de oameni şi ar răni alte 400.000 de persoane.

 

O rachetă balistică LGM-118A, aflată în dotarea SUA, poate transporta până la 12 focoase W87.

 

Totodată, o bombă cu hidrogen „Tsar Bomba” (URSS), cea mai puternică construită vreodată, ar ucide peste 1,8 milioane de oameni în Capitală.

 

Armele nucleare sunt extrem de periculoase, iar o organizaţie a dezvoltat un simulator online care arată cât de destructive pot fi.

Outrider Simulator, dezvoltat de organizaţia Outrider Foundation, le permite utilizatorilor să detoneze bombe nucleare virtuale oriunde în lume pentru a vedea efectele. Pe site-ul dedicat utilizatorii găsesc şi multe informaţii despre aceste arme.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult