Huawei P smart 2019, lansat oficial

11.01.2019
Huawei P smart 2019, lansat oficial

Huawei P smart 2019 vine echipat cu noul chipset octacore Kirin 710, cameră foto duală asistată cu tehnologii de inteligenţa artificială, memorie de 64 GB şi acumulator de 3400 mAh.

Lansată în 2017 pe segmentul midmarket, seria de telefoane Huawei P smart s-a remarcat în special în rândul tinerilor, convingând cu preţul său accesibil.

Noul smartphone permite extinderea spaţiului de stocare intern cu până la 512GB, folosind un card de memorie microSD, Huawei P smart 2019 ţinând locul unui dispozitiv de stocare externe pentru transportarea documentelor, clipuri video şi imagini.

Acumulatorul 3400 mAh este dimensionat pentru autonomie de o zi, în condiţii de utilizare normală. Potrivit testelor interne ale Huawei, bateria are o autonomie de până la 10 ore de navigare pe internet pe reţelele 4G, până la 18 ore de redare video continuă şi până la 96 de ore de redare a muzicii. În plus, sistemul inteligent de gestionare a bateriei aplică mai multe restricţii pentru a prelungi durata de viaţă a bateriei, inclusiv suspendarea aplicaţiilor aflate în background sau când telefonul nu este folosit.

Comparând Huawei P smart 2019 cu versiunea anterioară, consumatorii vor remarca suprafaţa de afişare mărită, pusă la dispoziţie de ecranul cu diagonală 6.21”. Noul smartphone Huawei renunţă la marginea superioară în favoarea unui design Dewdrop, în formă de perlă, care găzduieşte camera frontală, şi elimină complet rama inferioară, dând dispozitivului un aspect modern. 

Ecranul cu 415ppi densitate de afişare suportă rezoluţia FHD + (2340×1080) şi redă 85% din gama de culori NTSC. Huawei a inclus pentru seria P smart 2019 şi tehnologia Eye Comfort, care filtrează lumina albastră pentru a diminua oboseala resimţită la nivelul ochilor în timpul sesiunilor lungi de utilizare a dispozitivelor.

Camera foto principală foloseşte o configuraţie de 13MP+2MP cu lentile f/1.8. Asistată cu tehnologii AI, camera foto poate diferenţia în mod automat peste 500 de scene de fotografiere, aplicând optimizări în timp real. În plus, AI Image Stabilization funcţionează în strânsă legătură cu obiectivul cu deschidere mare, pentru a realiza fotografii de noapte mai luminoase şi detaliate, fără a fi nevoie de un trepied.

Fabricat pe tehnologia de 12nm, noul chipset Kirin 710 atinge frecvenţe de până la 2.2GHz şi promite o experienţă de utilizare confortabilă în compania sistemului de operare Android 9 Pie. În plus, Huawei include şi tehnologia GPU Turbo 2.0, sporind cu până la 30% performanţele în jocurile şi aplicaţiile care au nevoie de accelerare 3D.

Huawei P smart 2019 este disponibil în două variante de culoare – Midnight Black şi Aurora Blue.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult