Confederate Fighter – o motocicletă care costă cât 10

13.10.2008
Confederate Fighter – o motocicletă care costă cât 10

Confederate Motor este o companie americană cunoscută în lumea pasionaţilor de motociclete pentru designul îndrăzneţ al celor două modele pe care le produce. Mai jos puteţi admira cel de-al treilea model care va intra în producţie, numărul exemplarelor urmând să fie limitat. Carenată şi nu prea, Fighter este o motocicletă desprinsă din filmele SF apocaliptice. Aproape toate componentele principale au fost lăsate la vedere, fiind doar parţial acoperite de cadrul din aluminiu aeronautic şi titan.

Confederate Fighter - o motocicleta exclusivista

Motocicletele Confederate sunt cât se poate de individualiste. O singură persoană se poate bucura de plăcerea de-a conduce un astfel de monstru pe două roţi. Inima lui Fighter este un motor de 2 litri, răcit cu aer, ce o propulsează până la 306 km/h. Producătorul insistă asupra faptului că nu se fac compromisuri atunci când se construieşte un motor Confederate şi aceasta se poate observa în lista de dotări. Frânele sunt ceramice, la fel ca la bolizii de Formula 1, iar jantele şi furca sunt din fibră de carbon. Spuneam în titlu că modelul Confederate Fighter costă cât 10 motociclete şi nu exageram. Pentru fiecare din cele 45 de exemplare ce vor fi construite, cei interesaţi vor trebui să plătească 110.000 $.

Confederate Fighter nu poate sa nu atraga privirile pe strada

Confederate Wraith

Confederate Hellcat

Urmărește Go4IT.ro pe Google News