Colecţia de autovehicule Ţiriac are acum aplicaţie dedicată

Galeria Ţiriac Collection dispune acum de aplicaţie dedicată pentru Android şi iOS. Aceasta poate fi descărcată gratuit şi include peste 170 de modele de automobile şi motociclete. 
 
Aplicaţia permite vizitarea virtuală a galeriei şi explorarea la 360° a exponatelor în exterior, cât şi în interior, în cazul celor mai relevante dintre acestea. În plus, toţi cei care instalează aplicaţia pot asculta sunetul motorului sau al claxonului pentru o serie de exponate selectate şi pot afla informaţii complete despre fiecare model inclus în aplicaţie.  

Procesul de dezvoltare a aplicaţiei a durat aproxmativ trei luni, perioadă în care au fost prelucrate peste 35.000 de imagini şi 180 de fişe cu detalii tehnice şi descrieri ale maşinilor. 

Aplicaţia Ţiriac Collection poate fi descărcată din magazinele virtuale Google Play şi App Store.