Volvo a dat undă verde folosirii de camioane fără şofer în aplicaţii comerciale

26.11.2018
Volvo a dat undă verde folosirii de camioane fără şofer în aplicaţii comerciale

Şoferii profesionişti ar putea rămâne fără job într-un viitor nu prea îndepărtat, companiile de transport marfă trecând la folosirea de camioane complet autonome, care pot funcţiona aproape non-stop, plătind doar combustibil şi reviziile periodice.

Camioanele echipate cu sistemul computerizat dezvoltat de Volvo vor putea acoperi distanţe considerabile fără oprire şi cu risc diminuat de accidente produse din cauza oboselii sau neatenţiei, totodată respectând termene de livrare mai scurte pentru marfa transportată.

Încă la stadiu de testare, camioanele fără şofer şi-au făcut deja apariţia pe autostrăzile bine puse la punct din Germania, iar acum au trecut şi la sarcini care necesită o manevrare mult mai precisă, străbătând traseele întortocheate dintr-o carieră de piatră din Norvegia.

Traseul cu o lungime de aproape 5 kilometri este delimitat cu o serie de balize plasate pe marginea drumului, pe care muncitorii le pot rearanja în funcţie de unde au nevoie să încarce/descarce piatră.

Încă la stadiu de prototip, cele şase camioane echipate cu funcţie de pilot automat sunt doar închiriate minei Brønnøy Kalk. Pentru a preîntâmpina posibile accidente, în fiecare camion se află şi un şofer, care poate interveni în orice moment. Testul are rolul de a evalua modul în care flota de camioane autonome se comportă în aplicaţii practice şi perfecţiona partea de software.

Totuşi, în situaţiile ceva mai complexe, cum ar fi descărcarea cargoului trasportat, computerul cedează controlul operatorului uman. Similar, dacă senzorii de proximitate detectează un obstacol neaşteptat sau navigarea traseului devine imprecisă, sunt emise alerte adio şi vizuale solicitând intervenţia şoferului. Dacă alerta este ignorată, computerul va frâna automat, oprind vehiculul în mod controlat.

În timp ce opţiunea pentru achiziţionarea de vehicule individuale probabil că va rămâne în continuare disponibilă micilor întreprinzători, Volvo intenţionează să folosească tehnologia de conducere fără şofer pentru a pune la dispoziţia companiilor servicii integrate de transport, asigurate cu flote de vehiculele autonome închiriate sau achiziţionate integral.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult