Apple va lansa un serviciu de streaming video, noi tablete şi accesorii la sfârşitul lunii martie

12.03.2019
Apple va lansa un serviciu de streaming video, noi tablete şi accesorii la sfârşitul lunii martie

Apple a confirmat zvonurile din ultima perioadă prin anunţul unui eveniment de prezentare care va avea loc în cadrul amfiteatrului Steve Jobs din noul campus al companiei din Coupertino. Acesta pare să se concentreze pe filme, numele evenimentului fiind „It’s show time”. Aceasta nu este prima dată când Apple foloseşte acest nume pentru un eveniment de lansare, acelaşi nume fiind ataşat şi de prezentarea din 2006 a primului Apple TV (numit atunci iTV) şi a primelor filme şi seriale disponibile la vânzare prin intermediul iTunes.

Se vorbeşte de câteva luni bune despre lansarea unui nou serviciu de streaming video Apple, care va include atât seriale şi filme proprii, cât şi conţinut licenţiat, asemeni serviciilor Netflix, Amazon Video, Hulu şi HBO Go/NOW. Acest serviciu nu va fi exclusiv dispozitivelor Apple, compania anunţând deja disponibilitatea unei aplicaţii iTunes pe televizoarele Samsung, de exemplu. Mai mult, Apple Music, serviciul său de streaming pentru muzică, este disponibil şi pe Android, dar şi pe Windows prin intermediul iTunes, nu doar pe iOS şi macOS.

Este destul de clar că Apple se va concentra pe prezentarea noului său serviciu de streaming şi probabil că va dezvălui câţiva parteneri care vor realiza conţinut exclusiv, însă nu ar fi un eveniment complet şi fără lansarea de hardware nou.

Zvonurile de până acum vorbesc despre noi tablete iPad şi iPad Mini, care nu vor avea un design diferit faţă de cele din prezent, însă vor include hardware actualizat, noi căşti AirPods 2, cu sunet îmbunătăţit şi carcasă compatibilă cu încărcarea wireless, cât şi mult aşteptatul încărcător wireless AirPower, capabil să încarce mai multe dispozitive simultan.

Există şi informaţii despre lansarea unui serviciu nou pentru consumul de presă scrisă, Apple News, care va beneficia de asemenea de un abonament, însă nu este clar dacă acesta va fi prezentat în cadrul acestui eveniment, sau dacă va veni mai târziu.

Data la care Apple a stabilit prezentarea „It’s show time” este 25 martie, cu o zi înainte de prezentarea seriei Huawei P30.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult