Google va concura, în UE, cu alte companii pentru o poziţie bună în propriul său motor de căutare pentru a evita noi sancţiuni

26.09.2017
Google va concura, în UE, cu alte companii pentru o poziţie bună în propriul său motor de căutare pentru a evita noi sancţiuni
Google va separa serviciul de cumpărături şi va cere noii unităţi să liciteze împotriva companiilor rivale pentru reclamele care apar în prima parte a paginii, încercând, astfel, să tempereze îngrijorările UE legate de afişarea rezultatelor produselor, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
 
Joi este termenul limită până la care Google trebuie să se supună deciziei UE în ceea ce priveşte tratamentul pe care îl aplică motorul de căutare site-urilor de cumpărături cu care se află în competiţie, potrivit surselor citate de Bloomberg.
 
Google va introduce un panou pentru reclame în prima parte a ecranului de căutare care va prezenta câteva imagini ale produselor cu linkuri către site-urile web ale comercianţilor. Fiecare fragment din panou va fi licitat public, au explicat sursele menţionate.

Compania Google a fost amendată, la finalul lunii iunie, cu 2,42 miliarde de euro de autorităţile din Uniunea Europeană pentru că a denaturat rezultatele căutărilor în favoarea propriului serviciu de căutare a cumpărăturilor.

Autorităţile au transmis, în iunie, că firma trebuie să îşi revizuiască practicile în 90 de zile. În caz contrar, se va confrunta cu amenzi de până la 5% din media zilnică a cifrei de afaceri globale a Alphabet, compania care deţine Google.
 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult