Yi 360 VR: o nouă cameră pentru filmări şi livestream-uri la 360 de grade

Producătorul chinez de camere de acţiune Yi pare să fie cel mai mare rival pentru GoPro în ultima vreme, oferind performanţă comparabilă cu modelele de top ale companiei americane, la un preţ mai mic. În ultimele câteva săptămâni, compania a anunţat o nouă cameră video 4K, un parteneriat cu Google pentru filmări la 360 de grade şi acum lansează pe piaţă o nouă cameră pentru utilizatorii de rând, pentru filmări, livestreaming şi fotografii la 360 de grade la rezoluţii înalte, cu un preţ foarte competitiv.

Noua Yi 360 VR este o cameră video portabilă cu două lentile, capabilă să înregistreze materiale video în rezoluţie 4K la 360 de grade. Aceasta beneficiază de doi senzori Sony IMX377 de 12 megapixeli, capabili să înregistreze materiale la rezoluţie 5,7K, însă filmările sunt micşorate pentru compatibilitate cu formatul UHD. Filmările sunt realizate cu ambii senzori simultan, iar clipul video rezultat este la 360 de grade încă din cameră, fără a fi nevoie de editare suplimentară.

Cei care doresc însă să folosească Yi 360 VR şi în alte scopuri, pot realiza panorame la 360 de grade şi pot chiar să transmită live prin intermediul unui smartphone şi a aplicaţiei dedicate. Conexiunea la smartphone se realizează prn WiFi, iar platformele compatibile cu transmisiuni live cu Yi 360 VR sunt Facebook şi YouTube.

La capitolul specificaţii hardware, camera integrează un chipset Ambarella VR SOC H2V95, în timp ce lentilele celor două camere oferă unghiuri largi de 220 de grade (fiecare). Filmările sunt înregistrate la 30 de cadre pe secundă, deci Yi 360 VR nu va concura cu camerele de acţiune. Camera va fi disponibilă începând cu luna iunie la un preţ de 399 de dolari americani.