O baterie de iPhone a explodat după ce a fost muşcată de un client [VIDEO]

Un clip video cu o baterie de iPhone care explodează într-un magazin de electronice din China s-a viralizat. Din nu se ştie ce motiv, un tânăr a muşcat acumulatorul înainte ca acesta să explodeze.

Incidentul a fost surprins de camera de supraveghere din magazin. Nimeni nu ştie exact de ce clientul a muşcat bateria de schimb. Unii susţin că a vrut să vadă dacă este originală sau nu. Totuşi, această metodă de verificare nu este testată ştiinţific.

Morala acestei întâmplări? Nu muşca acumulatorii, indiferent cum arată sau ce gust au.