România intră în Cartea Recordurilor cu cea mai mare „hartă umană” de până acum

România a intrat în cartea recordurilor săptămâna trecută, când aproape 5.000 de persoane s-au adunat în Alba Iulia pentru a realiza o „hartă umană” a ţării. Aceasta a devenit astfel cea mai mare reprezentare grafică de acest gen a unei ţări, recordul precedent fiind deţinuit de Myanmar, care a reuşit o performanţă similară folosind 3.466 de persoane.

Harta a fost realizată pe 26 octombrie cu suportul asociaţiei 11even, primăria oraşului Alba Iulia şi a hipermarketului Kaufland, iar în centrul său putea fi văzut numărul 100, comemorând centenarul, adică 100 de ani de la Marea Unire din 1918, când regatele ţărilor româneşti s-au unit sub o singură ţară: România. Pentru realizarea acestui eveniment, 4.807 de români, majoritatea elevi şi studenţi, s-au strâns în Alba-Iulia.

La faţa locului au fost prezenţi reprezentanţi ai Guiness World Records, care au validat acest record mondial, participanţii stând pe poziţii pentru 5 minute şi 27 de secunde, în timp ce un cartograf a măsurat şi comparat forma grupului pentru a confirma că este într-adevăr în forma corectă a ţării.

Clipul care sărbătoreşte acest eveniment a devenit viral pe reţelele de socializare, strângând până în prezent câteva zeci de mii de vizualizări.