Un avion a aterizat pe o stradă publică din cauza unei defecţiuni tehnice. Poliţia a atras pilotul pe dreapta

Un avion de mici dimensiuni a făcut o aterizare de urgenţă pe o stradă din capitala Statelor Unite, Washington. Întâmplarea a făcut ca o maşină de patrulă a Poliţiei să fie pe stradă chiar în acel moment, camera de la bordul acesteia filmând întreaga întâmplare. Avionul chiar a şi oprit la culoarea roşie a semaforului, iar poliţistul s-a simţit nevoit să legitimeze pilotul şi să întrebe motivul pentru care a aterizat pe o stradă publică şi nu pe un aeroport sau aerodrom.

Întâmplarea a avut loc ieri, 1 august, iar motivul pentru care pilotul a fost nevoit să aterizeze pe un drum public a fost o problemă tehnică a avionului. Se pare că a existat o defecţiune la sistemul de alimentare cu combustibil, iar avionul nu mai putea zbura în condiţii optime până la cel mai apropiat aeroport. Astfel, acesta s-a simţit nevoit să aterizeze pe cel mai apropiat drum public care ar fi permis acest lucru.

Din fericire, aterizarea de urgenţă a avut loc cu succes, iar nicio persoană nu a fost rănită.