1 miliard de computere pana in anul 2008

13.06.2007
1 miliard de computere pana in anul 2008

Creşterea cererii pentru tehnologie de ultimă oră va face ca numărul de computere personale utilizate la nivel mondial să depăşească 1 miliard până la sfârşitul lui 2008. Creşterea se datorează în primul rând potenţialului ţărilor în curs de dezvoltare, precum Rusia, China, India sau Brazilia, care suferă de o lipsă acută de soluţii de calcul şi vor încerca să acopere gaura în anii viitori.

Conform studiului effectuat de Forester Research, creşterea anuală a numărului de computere vândute va fi de 12%, estimându-se să se depăşească şi cel de-al doilea miliard până în 2015, dintre care 775 milioane se vor afla doar în cele 4 ţări enumerate mai sus. Creşterea va fi posibilă datorită cererii tot mai mari, dar şi graţie dezvoltării liniilor de producţie în vedearea întâmpinării propice a acestei cereri şi aplicării unor politici de preţuri atractive.

2 miliard computere

Analiştii avertizează că dezvoltarea zonelor sub-tehnologizate va crea probleme pentru marii producători de PC-uri, aceştia trebuind să prezică evoluţia pieţei, în lipsa unor statistici anterioare. Astfel, companiile care vor reuşi să anticipeze cel mai bine reacţia cumpărătorilor din aceste regiuni în faţa procesului de tehnologizare, vor ieşi cele mai câştigate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News