200 GB în doar 2,5″ de la Toshiba

11.05.2007
200 GB în doar 2,5

Bătălia pentru supremaţie în domeniul harddisk-urilor pentru notebook-uri este una acerbă care se dispută între companii de renume precum Western Digital sau Seagate. Astfel de gadgeturi, cu o capacitate de stocare de 200 GB, sunt deja oferite de câţiva producători, insă cei de la Toshiba au dat lovitura, fiind primii care oferă o unitate externă de 2,5″ cu o astfel de capacitate, dotată cu tehnologie de conectare USB 2.0.

Harddisk-urile externe sunt folosite în general pentru transportul informaţiilor sau backup. Cu cât sunt mai mici ca dimensiuni şi au un volum de stocare mai mare, cu atât mai bine. Dispozitivul celor de la Toshiba este unul care face faţă cu brio acestor cerinţe, oferind în plus un sistem de protecţie împotriva şocurilor, ce are în grijă păstrarea integrităţii informaţiilor în cazul unor neajunsuri fizice suferite de gadget, precum şi un sistem eficient de disipare a căldurii, bazat pe un mini radiator din aluminiu.

Toshiba 200 GB

Din păcate unitatea Toshiba conţine în interior un HDD care se roteşte la doar 4200 rpm, cam puţin pentru cerinţele actuale. Putem trece cu vederea acest aspect, în condiţiile în care dispozitivul este folosit în general pentru backup. Din cauza acestei viteze mici a harddisk-ului a fost omisă şi conexiunea FireWire, deşi ar fi fost binevenită, chiar dacă sporul obţinut la transfer faţă de USB 2.0 nu este semnificativ.

Preţul gadgetului este de 210 $ în SUA. În România încă nu a ajuns, dar sigur va fi ceva mai piperat, ştiind că un WD Passport de 160 GB se învârte în jurul unei sume deja mai mari (cam 600-650 lei). Pentru cei care au nevoie de capacitate mare de stocare, unitatea externă Toshiba va fi însă un gadget ideal.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News