Streacom DB4, o carcasă pentru PC-uri complet silenţioase

03.06.2016
Streacom DB4, o carcasă pentru PC-uri complet silenţioase

Cu design foarte ambiţios, DB4 este o carcasă pentru mini PC-uri de forma unui cub, modelat din panouri masive confecţionate din aluminiu, ce joacă rolul unor radiatoare pasive pentru disiparea căldurii degajate de componentele găzduite la interior.

Construită integral din metal, carcasa Streacom DB4 este sprijinită pe un suport care permite mascarea conectorilor orientaţi în jos, ajutând totodată la o mai bună ventilaţie. Cele patru panouri laterale confecţionate din aluminiu extrudat cu grosimea de 13 mm sunt complet demontabile de pe şasiul interior, uşurând accesul la componentele interne.

Potrivit companiei producătoare, fiecare latură a carcasei poate disipa până 65W, existând posibilitatea cuplării unui panou adiacent pentru acomodarea unor procesoare cu TDP de până la 120W.

La interiorul carcasei cu dimensiuni 260 x 260 x 270mm putem monta o placă de bază cu format ITX. Spaţiul disponibil lângă sursa de alimentare mai permite instalarea unui hard disk cu format 3.5”, respectiv două SSD-uri cu format 2.5”. Opţional, putem suplimenta configuraţia cu o placă de sunet sau placă video dedicată, inclusiv modele prevăzute cu sistem de răcire dual-slot.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult