Un tanc egiptean salvează vieţile a zeci de oameni

Autori: Adrian Popa, Go4it.ro 25.09.2017
Un tanc egiptean salvează vieţile a zeci de oameni
O înregistrare cu un tanc egiptean care reuşeşte să salveze viaţa a zeci de oameni s-a viralizat. O maşină suspectă se apropie cu viteză de un convoi, iar la scurt timp după aceea echipajul tancului, un M60 Patton, decide să o zdrobească sub şenile. După ce majoritatea civililor fug la o distanţă sigură, cele 100 de kilograme de explozibil din vehicul sunt detonate. Din păcate, şapte persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi copii.
 
Incidentul s-a petrecut la un punct de verificare din Peninsula Sinai.