Top trei companii din tehnologie cu creșteri spectaculoase ale veniturilor în ultimii ani

19.05.2020
Top trei companii din tehnologie cu creșteri spectaculoase ale veniturilor în ultimii ani

Marile companii din tehnologie, inclusiv Apple și Google, au fost afectate de criza financiară cauzată de pandemie, chiar dacă sunt foarte solide.

Există, însă, companii din domeniu care au prosperat chiar și în această perioadă, deoarece cererea pentru serviciile lor este foarte mare. Aceste firme reprezintă oportunități de investiții pe termen lung, deoarece valoarea lor de piață este mai mică de 25 de miliarde de dolari, iar plaja de creștere este foarte mare. Prin comparație, Apple și Microsoft valorează mai mult de 1.000 de miliarde de dolari.

Spre deosebire de marii giganți, care încearcă să intre pe toate piețele posibile, aceste companii sunt specializate pe nișe foarte promițătoare. Toate au două lucruri în comun: sunt bazate în cloud și oferă servicii doar pentru clienții de business.

În ciuda faptului că veniturile lor au crescut accelerat, niciuna dintre companiile pe care vi le prezentăm nu este încă profitabilă, deoarece investesc masiv în dezvoltare și resurse umane, potrivit TNW.

Iată care sunt cele trei companii:

Zscaler (ZS) valorează 10 miliarde de dolari și oferă servicii de securitate în cloud – antivirus, firewall, sandboxing – pentru companiile din domeniu. În doar patru ani, veniturile sale au crescut de la 80 de milioane de dolari la 302 milioane de dolari.

DoscuSign (DOCU) este o companie software, bazată pe cloud, care oferă soluții de semnătură digitală pentru companii din întreaga lume. Firma valorează 23 de miliarde de dolari. În doar patru ani, veniturile DoscuSign au crescut de la 381 de milioane de dolari la 974 de milioane de dolari.

Cloudflare (NET) este o altă companie din domeniul cloud. Cu o valoare de 9 miliarde de dolari, startup-ul adminsitrează centre de date pentru a le îmbunătăți performanțele, oferind totodată protecție împotriva amenințărilor informatice. În ultimii patru ani, veniturile Cloudflare au crescut de la 85 de milioane de dolari la 287 de milioane de dolari.

Foto: Pixabay

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult