Primele capturi de ecran şi detalii din NFS Shift 2: Unleashed

01.12.2010
Primele capturi de ecran şi detalii din NFS Shift 2: Unleashed

Cei de la Eurogamer.net se pot considera
norocoşi. EA le-a dat într-un fel sau altul posibilitatea să se
joace NFS Shift 2: Unleashed şi impresiile iniţiale sunt bune.
Jocul are o grafică îmbunătăţită faţă de Shift şi nivelul
de detaliu al curselor şi maşinilor, în mod special la interior, a
fost crescut.
Aşa cum am văzut şi în
teaser
, cursele nocturne au fost introduse şi este clar faptul
că jucătorii vor avea o vizibilitate semnificativ redusă.
Sistemul care controlează avariile aduse maşinii în urma
impacturilor a fost la rândul său îmbunătăţit şi efectele grafice
în cazul unui accident au fost modificate.
Spre exemplu,
când loveşti frontal un alt vehicul sau un parapet din perspectiva
şoferului, vei avea senzaţia că intri cu capul în volan sau în
parbriz.

NFS Shift 2: Unleashed - această perspectivă a fost prioritară pentru producător

Experienţa de condus de la volan se pare c-a fost o
prioritate pentru producătorii lui NFS Shift 2: Unleashed şi
perpectiva ar putea fi influenţată de purtarea căştii de
protecţie.
Jucătorii vor putea să conducă şi din
exteriorul maşinii, dar ar fi păcat să nu încerce măcar pentru
câteva curse perspectiva din spatele volanului. În galeria de
imagini veţi putea admira bolizi modificaţi pentru curse,
întrecându-se atât pe trasee de zi, cât şi pe trasee nocturne.
Maşinile pe care le-am putut identifica au fost VW Golf
GTI, Nissan GT-R, Ford Mustang 2010, Chevrolet Camaro SS şi
Koenigsegg CCXR.
Mai avem o maşină care apare în trei
imagini alături de Golf şi pe care ne puteţi ajuta s-o identificăm.
Pentru galeria de
imagini
daţi click pe poza de mai sus. NFS
Shift 2: Unleashed va
fi lansat
în primăvara lui 2011.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News