Un bug de Android face orice telefon inutilizabil cu această poză de fundal

01.06.2020
Un bug de Android face orice telefon inutilizabil cu această poză de fundal

Am văzut de-a lungul timpului tot felul de bug-uri ciudate pe telefoane mobile. De la caractere speciale care făceau aplicații să devină utilizabile la pictograme emoij care blocau complet dispozitivele, ultimii ani au fost extrem de ciudați atât pentru utilizatorii de iOS, cât și pentru cei care folosesc Android. Un nou bug a fost descoperit însă pe platforma software de la Google, care poate avea efecte destul de grave asupra telefonului. O simplă poză, folosită drept fundal pentru ecran, îți poate face telefonul inutilizabil.

Cum se manifestă acest bug de poză în Android

Nu este clar acum care este sursa fotografiei, însă un lucru este cert: nu încercați să o folosiți drept fundal de ecran pe telefoanele cu Android. În special telefoanele Samsung sunt afectate de această problemă, dar și modele ale altor brand-uri pot fi blocate în acest fel.

Problema se manifestă prin blocarea telefonului și restartarea lui la infinit. Din momentul în care fotografia este setată pe post de fundal pentru ecran, software-ul devine instabil. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este profilul cromatic al fotografiei, care nu este compatibil cu cel standard din Android. Astfel, pentru că sistemul de operare nu știe cum să interpreteze culorile fotografiei, acesta încetează să mai funcționeze corect.

Se pare că dacă fotografia este editată și salvată cu un alt profil de culoare, precum sRGB, aceasta devine inofensivă. Este important însă să nu descărcați fotografia originală și nici să nu o folosiți pe post de fundal pe Android.

Cum „repari” un telefon cu Android afectat de acest bug

Dacă însă ați întâlnit deja acest bug de Android și poza este deja setată, există o soluție relativ simplă pentru a-l „resuscita”. Este necesar să accesați meniul de urgență al telefonului, accesibil ținând pe volum jos în timp ce telefonul se pornește. De aici poți accesa pornirea telefonului în „safe mode”, lucru care îți permite apoi să schimbi fundalul într-unul fără probleme. Această soluție nu este însă garantată pentru toate dispozitivele.

În cazul în care nici Safe Mode nu pornește va fi necesară întoarcerea la setările din fabrică. Și această opțiune  este disponibilă de asemenea în meniul de urgență. Din păcate, folosind această soluție, veți pierde tot conținutul de telefon care nu are o copie de siguranță în cloud. Este vorba despre mesaje, fotografii, notițe și orice fișiere descărcate și stocate pe memoria internă a telefonului. Conținutul de pe cardul de memorie va rămâne intact.

Curiozitatea poate fi mare, însă repetăm: nu încercați asta acasă doar ca să vedeți ce se întâmplă. Cel puțin nu pe un dispozitiv pe care vă bazați și pe care îl folosiți zilnic. Dacă aveți însă un telefon cu Android pe care nu îl folosiți în mod activ și de care nu vă pare rău dacă îl resetați complet, ar putea fi un experiment interesant. Se pare că noul Android 11 va evita acest bug. Orice fotografie cu profil de culoare necunoscut va fi convertită automat la formatul sRGB.

Fotografia nu pare să afecteze dispozitive precum Huawei Mate 20 Pro sau dispozitivele OnePlus. Probabil că interfețele lor proprietare aplică fundalul la nivelul launcher-ului, nu la nivelul sistemului de operare.

(via 9to5mac)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult