Uniunea Europeană respinge apelul Microsoft

17.09.2007
Uniunea Europeană respinge apelul Microsoft

După 15 luni de deliberări, forul Uniunii Europene a respins apelul înaintat de avocaţii companiei americane. Astfel, decizia luată în 2004 va fi dusă la bun sfârşit. Conform acesteia, Microsoft va fi obligată la plata unei amenzi de 688 milioane de dolari, plus 80% din costurile procesului.

Singurul câştig al celor de la Microsoft constă în desfiinţarea comisiei independente care ar fi trebuit să monitorizeze comportamentul viitor al gigantului din Redmond. Microsoft mai are la dispoziţie calea de atac a recursului, însă şansele de succes sunt infime.

EU MS