Pela este prima carcasă biodegradabilă pentru iPhone

Autori: Adrian Popa, Go4it.ro 07.04.2017

Pela este este prima carcasă biodegradabilă pentru iPhone. Materialul din care este realizată este bazat pe in şi alte plante.

Carcasa poate fi aruncată la gunoi, iar după un timp se descompune fără a polua mediul înconjurător. Mai mult, Pela este sută la sută compostabilă.

Carcasa este flexibilă şi este disponibilă într-o gamă largă de culori şi versiuni, de la iPhone 5 până la iPhone 7.

Potrivit producătorului, nu există două unităţi identice, deoarece tiparul de pe fiecare este diferit. Cel mai ieftin model costă 29 de dolari, iar cel mai scump 59 de dolari.