Alocându-şi 10% din consumul global de energie electrică, industria IT nu pare atât de „verde”

19.08.2013
Alocându-şi 10% din consumul global de energie electrică, industria IT nu pare atât de

Ori de câte ori punem la încărcat un laptop sau un telefon mobil, nu ne gândim prea mult la consumul energetic al acestuia deoarece ştim că este redus. Dacă acest lucru este adevărat pentru echipamentele uzuale din jurul nostru, atunci când vine vorba de întreaga lume IT, consumul energetic este mai mare decât ne-am fi aşteptat.

Studiul întocmit de compania de analiză Digital Power Group şi susţinut financiar de către National Mining Association and the American Coalition for Clean Coal Electricity arată că datele obişnuite care reflectă consumul energetic al lumii digitale care ne înconjoară este înşelător, costurile reale ale acestuia fiind vizibil mai mari decât se credea până acum.

Încercând să ofere o imagine cât mai fidelă a realităţii, analiza Digital Power Group a luat în calcul toate aspectele ecosistemului IT global, începând de la consumul direct al echipamentelor variate, de la produse pentru consum până la centrele de date, şi terminând cu energia electrica necesară pentru  menţinerea infrastructurii de comunicaţie sau pentru fabricarea efectivă a echipamentelor IT.

Conform analizei, faţeta digitală a civilizaţiei moderne consumă estimativ undeva între 1100 şi 1800 TWh de energie electrică anual, adică circa 10 procente din consumul total. Cei mai mari consumatori sunt utilizatorii obişnuiţi şi industria telecom, care îşi adjudecă felii de circa 600-700 TWh, acestea fiind urmate de centrele de date, care consumă aproximativ 350 TWh anual. Într-un top al ţărilor, consumul energetic al tuturor serviciilor cloud existente ar depăşi consumul total al unor ţări precum Germania, Canada sau Franţa.

Pentru a exemplifica discrepanţa dintre consumul aparent şi cel real, studiul dă şi câteva exemple. Cel mai elocvent afirmă că, deşi o tabletă consumă o cantitate infimă de energie atunci când redă fluxuri video online, utilizarea zilnică a acesteia timp de o oră generează costuri energetice anuale mult mai mari, consumul infrastructurii Internet şi a serviciilor online de stocare ridicându-se la nivelul consumului a două frigidere.

Studiul întocmit de Digital Power Group afirmă că ponderea acestui consum se va mări deoarece, în ciuda eficienţei sporite a echipamentelor, cererea va creşte exponenţial iar companiile vor trebui să satisfacă cererile clienţilor. Fie că este vorba de capacităţile de stocare superioare, de vitezele de transfer mai mari, de acoperirea mai mare a reţelelor de date sau de costurile energetice ale producţiei unui număr din ce în ce mai mare de telefoane mobile, tablete sau PC-uri, consumul energetic al lumii digitale este în creştere iar Digital Power Group că astfel de studii sunt necesare pentru înţelegerea impactului real al acestei industrii asupra mediului.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News