Kingston anunţă automatul de memorii

Scăderea drastică a preţurilor chip-urilor de memorie flash a permis apariţia unui dispozitiv la care foarte puţini s-au gândit până acum. Eu cel puţin nu mi-am închipuit vreodată aşa ceva. Vorbesc despre un automat de memorii, comparabil cu acele dulapuri puse în locurile publice în care introduceţi bani, apăsaţi un buton şi vă este livrată o cutie de suc sau un alt aliment.

Kingston a adaptat ideea pentru gama lor de carduri de memorie flash. Ideea este aceeaşi: bagi banul, cade memoria. Chiar şi la miezul nopţii, când toate magazinele de profil sunt închise, îţi poţi cumpăra un card SD sau o memorie externă pe USB. Automatele vor fi amplasate pentru început în aeroporturi, fiind vizaţi în principal turiştii.

Spuneam mai sus că datorită scăderii preţurilor memoriilor flash este posibilă implementarea ideii, şi să vă spun şi de ce. Chiar şi în ţările civilizate amplasarea unui astfel de echipament plin cu memorii scumpe ar fi atras privirile “clienţilor” dornici de câştiguri nemeritate. Vă reamintesc că în urmă cu doi ani un card CF de 1GB costa în jurul a 100E, iar acum se poate achiziţiona pentru aproximativ 25$.

Pe lângă utilitatea automatului de memorii, cred ca deja îl putem numi aşa, eu văd o bună strategie de publicitate şi sunt de părere că ideea va "prinde" la public. Spun asta privind la situaţia din România, unde pentru achiziţionarea unui anumit tip de card eşti nevoit sa umbli pe la câteva magazine de profil, care în general nu stau cu marfa pe stoc, sau să îl comanzi on-line. În ambele cazuri este o operaţiune de durată, o pierdere de timp pentru un amărât card de memorie. Aş fi bucuros să mă pot duce în pasaj la Universitate şi să cumpăr cu numerar, sau de ce nu chiar cu cardul, memoria de care am nevoie.