Un bărbat neatent le-a făcut, fără să vrea, o supriză celor care se interesau pe internet de apartamentul lui

Un bărbat a publicat pe un site imobiliar mai multe imagini cu apartamentul pe care dorea să îl vândă. Printre acestea se afla şi una în care este reflectată, într-o oglindă, imaginea proprietarului dezbrăcat complet.

 

Agenţia imoboliară din Singapore a fost contactată chiar de către bărbat pentru a şterge poza, după ce un prieten al acestuia a sesizat detaliul ruşinos. „Am roşit instantaneu”, a declarat el. Din păcate, imaginea a fost descoperită şi de alţii şi s-a viralizat. 

 

Un purtător de cuvânt al agenţiei 99.co a declarat că niciun angajat al companiei nu a sesizat problema. „Ne pare rău că nu am şters-o mai devreme”, a declarat el.

 

 

Proprietarul a declarat că înainte de a face pozele a făcut curăţenie şi a transpirat de la efort. S-a dezbrăcat şi a început să pozeze locuinţa cu un iPhone. Din păcate nu s-a mai uitat cu atenţie la imagini înainte de a le încărca pe site.