Internet Explorer 10 Preview

13.04.2011
După modelul Google Chrome, care creşte într-un an cât alţii în zece (cel puţin când vine vorba de versiuni), iată că şi Microsoft ne ţine aproape de Internet Explorer şi ne tatonează cu viitorul Internet Explorer 10, asta la doar o lună după ce a fost lansată versiunea finală de IE9.

După modelul Google Chrome, care creşte într-un an cât alţii în
zece (cel puţin când vine vorba de versiuni), iată că şi Microsoft
ne ţine aproape de Internet Explorer şi ne tatonează cu viitorul
Internet Explorer 10, asta la doar o lună după ce a fost lansată
versiunea finală de IE9.

Primele detalii despre Internet Explorer 10 au fost dezvăluite
în cadrul evenimentului MIX11, ce se desfăşoară zilele acesta în
Las Vegas. Microsoft nu s-a rezumat doar la vorbe, ci a dat drumul
pe Internet unui preview ce poate fi descărcat fără restricţii de
către doritori.

Spre deosebire de salturile precedente, upgrade-ul de la IE9 la
IE10 nu va fi unul spectaculos. IE9 va fi nucleul în jurul căruia
Internet Explorer 10 se va dezvolta şi va aduce câteva îmbunătăţiri
care ţin cont de evoluţia Web.

Pe lângă accelerarea hardware şi suportul HTML5, facilităţi
incluse deja în IE9, viitorul browser Microsoft va oferi suport
pentru standardul CSS3 (Gradient-uri şi noi layout-uri). Aspectul
va fi şi el uşor retuşat, fără modificări care să bată însă la
ochi.