Opera 11.01 este cea mai nouă versiune oficială a aplicaţiei,
venită să remedieze şi ultimele bug-uri descoperite după lansarea
versiunii iniţiale de Opera 11.
Opera
11 calcă pe urmele unor browsere ca
Apple Safari şi
Google Chrome , introducând suport pentru instalarea de
extensii, alături de un număr de schimbări la nivel de interfaţă şi
noi opţiuni de configurare.
Printre schimbările aduse de Opera 11 se
numără:
- suport pentru gruparea tab-urilor, eliberând spaţiul în bara de
tab-uri
- un nou sistem de plugin-uri, bazat pe un WebKit ce permite
portarea uşoară a plugin-urilor dezvoltate pentru browsere ca
Google Chrome şi Apple Safari
- opţiunea Pin Tab , are drept efect mutarea tab-urilor selectate
în partea stângă a barei de tab-uri, de unde rămân minimizate sub
forma unor pictograme cu logo-ul site-ului vizat
- secţiunea personal bar a fost înlocuită de bookmarks bar,
aducând într-un loc mai accesibil colecţia de adrese web
- sistemul security badge, permite evaluarea nivelului de
încredere pentru site-urile navigate, tipul de conexiune folosit
(encriptată sau nu) şi raportarea site-urilor periculoase.
- o nouă opţiune adusă în secţiunea Content din meniul
Preferences, permite încărcarea la cerere a plugin-urilor, reducând
astfel riscurile navigării unor site-uri periculoase şi
îmbunătăţind performanţa
- galeria de extensii accesibilă din meniul Opera download pune
la dispoziţie numeroase plugin-uri Opera 11, cum ar fi extensii
pentru cele mai cunoscute reţele de socializare sau filtre de tip
AddBlock.
Deşi nu adaugă funcţii noi, Opera 11.01 promite o
funcţionare mai stabilă, după ce principalele deficienţe cauzatoare
de crash-uri au fost identificate şi eliminate.