Hackerii israelieni au arătat cum Rusia a folosit antivirusul Kaspersky ca motor global de căutare pentru a găsi secrete ale SUA

11.10.2017
Hackerii israelieni au arătat cum Rusia a folosit antivirusul Kaspersky ca motor global de căutare pentru a găsi secrete ale SUA
Hackeri ai guvernului israelian au descoperit faptul că guvernul rus foloseşte antivirusul Kaspersky ca pe un motor de căutare global, cu scopul de a colecta informaţii secrete ale SUA, transmite The New York Times. Soluţiile oferite de compania din Rusia sunt folosite de peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume. Prin intermediul acestor programe, hackerii guvernului rus au căutat în computerele mai multor persoane, printre care şi angajaţi din peste 20 din agenţii ale SUA, pentru a găsi informaţii despre proiectele serviciilor secrete americane. 
 
Hackeri ai guvernului israelian au compromis serverele şi reţelele Kaspersy şi au depistat motorul de căutare improvizat folosit de spionii cibernetici ruşi. Guvernul SUA a fost informat în legătură cu situaţia, iar mai multor organizaţii guvernamentale din SUA li s-a cerut să renunţe la soluţiile de securitate oferite de Kaspersky. 
 
Potrivit unor surse, antivirusul a fost folosit pentru a fura secrete de pe computerul personal al unui colaborator al NSA. În cazul în care va fi confirmată această informaţie, ar fi a doua mare scurgere de informaţii din NSA din ultimii ani, după cea orchestrată de contractorul Edward Snowden.

La fel ca multe alte soluţii de securitate informatică, Kaspersky are nevoie de permisiunea utilizatorului de a accesa toate fişierele de pe un computer pentru a putea găsi programele dăunătoare. Atunci când un virus sau un adware este găsit, Kaspersy Lab primeşte un raport. Hackerii guvernului rus au reuşit astfel să transforme programul într-un fel de „Google Search”. NSA şi Casa Albă nu au dorit să comenteze subiectul. 

Compania Kaspersky Lab susţine că este nevinovată şi că va lansa o investigaţie internă. Totuşi, este puţin probabil ca un dezvoltator de soluţii de securitate cibernetică să nu ştie că i-au fost compromise serverele. Iar dacă acest lucru chiar s-a întâmplat şi nu şi-au dat seama, atunci soluţiile lor de securitate nu sunt performante. Kaspersy a demascat de-a lungul timpului mai multe atacuri cibernetice orchestrate de guverne, dar niciodată unul pornit din Rusia. 
 
Eugene Kaspersky
 
Companiile software care operează în Rusia sunt obligate să acorde guvernului acces la codul sursă al produselor. De aceea, mai multe companii internaţionale s-au retras de pe această piaţă, deoarece altfel ar fi pus la dispoziţia ruşilor secrete comerciale.
 
Eugene Kaspersky, fondatorul Kaspersy Lab, este considerat un apropiat al Kremlinului şi este un fost absolvent al unei şcoli superioare a KGB, fostul serviciu rus de informaţii principal. Trebuie precizat că antreprenorul rus este un avocat al interzicerii războiului cibernetic la nivel global. 
 
Mai mult de 60% din veniturile Kaspersy Lab, aproximativ 374 de milioane de dolari, sunt realizate în SUA şi Europa de Vest. Printre clienţi s-au numărat câteva zeci de instituţii guvernamentale americane, printre care Departamentul de Stat, Departamentul Energiei sau Departamentul Apărării. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult