Într-o mişcare surpriză, Google a publicat o parte dintre aplicaţiile proprii şi pe Samsung Galaxy Store

11.03.2020
Într-o mişcare surpriză, Google a publicat o parte dintre aplicaţiile proprii şi pe Samsung Galaxy Store

Deşi pare contraintuitiv ca Google să susţină magazinul de aplicaţii al rivalului Samsung, gigantul american a început o colaborare cu Galaxy Store, din care aparent vor beneficia mai ales consumatorii chinezi.

Aplicaţiile în cauză sunt Translate şi Wear OS. Analizând sprijinul reciproc acordat între cele două companii, descoperim că şi software-ul propriu Samsung este disponibil de ceva timp în Google Play Store, inclusiv aplicaţii precum Samsung Health, SmartThings, Galaxy Wearable şi multe altele.

Colaborarea avantajează ambele companii, Samsung dorind ca şi consumatorii din afara ecosistemului propriu să poată folosi în continuare dispozitivele smartwatch şi alte accesorii din portofoliu, inclusiv cu telefoane de la alte mărci. Pentru Google, distribuirea anumitor aplicaţii prin platforma Galaxy Store poate facilita ocolirea restricţiilor impuse de statul chinez, magazinul Play Store fiind complet inaccesibil din China.

Această ipoteză este confirmată şi de capturile de ecran ale aplicaţiilor menţionate anterior, în special WearOS. Interfaţa din imagini pare a fi în limba chineză, ceea ce sugerează că Google încearcă să ajungă la consumatorii chinezi. Pe de altă parte, WearOS şi Google Translate nu vor funcţiona deloc fără Google Play Services instalate pe dispozitiv, iar acesta din urmă este încă inaccesibil din China. Totul ar putea părea un exerciţiu inutil, dar singura altă explicaţie este că Google doreşte ca software-ul său să fie mai uşor disponibil / accesibil pe telefoanele Samsung.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult