GTI pentru copii

09.02.2007
GTI pentru copii

În speranţa că vom mai vedea zăpadă şi pe la noi în anii care urmează, 2007 nefiind unul prea generos, puteţi lua în vedere pentru anul viitor un cadou generos pentru copii, unul care să poarte marca VW. Dacă tăticul şi-a cumpărat o jucărie cu patru uşi, de ce să nu-şi asorteze şi copilul sau copiii la noul Golf GTI din garaj, cu echipamente pe măsură. Nu vorbesc de un vehicul motorizat aşa cum m-au făcut pozele iniţial să cred, ci doar despre o sanie pe care constructorul german de automobile a conceput-o.

Design-ul este inspirat din liniile a două automobile foarte răspândite printre fanii mărcii: Golf GTI şi Beetle, urmaşa broscuţei, aşa cum este denumită popular la noi în ţară. VW are în plan să lanseze opt astfel de sănii dotate cu volan, însă, din câte se ştie până acum, fără sistem propriu de propulsie. Săniile vor fi construite din material plastic, foarte rezistent, lemnul fiind considerat învechit. La cum se prezintă modelele nu m-ar mira ca jucăriile copiilor să devină şi cele ale părinţilor. Pârtiile de pe Valea Prahovei sunt încăpătoare, locuri ideale unde să te „da-i cu un GTI”, nu cu unul veritabil, dar vei face senzaţie şi aşa.

Singura problemă ar fi că odrasla se va obişnui cu marca GTI, iar la 18 ani, când va avea permis de conducere, va veni să-şi ceară „drepturile” în faţa părinţilor sub forma unui upgrade al saniei din copilărie la un model ceva mai avansat şi mai nou, cu capotă şi cel puţin 200 de cai putere sub ea.

Niciunul dintre modele nu a fost pus în vânzare şi momentan nu se cunoaşte nici preţul unei astfel de bijuterii, dar până la iarna viitoare mai este destul timp.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News