Acer Swift 5 SF515-51 review: un laptop subţire şi uşor pentru cei care sunt tot timpul în mişcare

09.12.2018
Acer Swift 5 SF515-51 review: un laptop subţire şi uşor pentru cei care sunt tot timpul în mişcare
Construcţie, design, ergonomie şi specificaţii

Atunci când citeşti în comunicate de presă declaraţii precum „cel mai subţire” sau „cel mai uşor”, cauţi întotdeauna asteriscul, care să ducă la un anumit tip de măsurătoare ales special pentru a aduce respectivul produs pe primul loc. Se pare însă că Acer s-a ţinut de promisiune şi a livrat probabil cel mai subţire şi mai uşor laptop cu display de 15” sub forma lui Swift 5, un ultraportabil impresionant, excelent pentru cei care sunt întotdeauna în mişcare.

Construcţie, design şi ergonomie

Design-ul şi construcţia sunt probabil cele mai interesante aspecte ale lui Swift 5 de la Acer. La o primă vedere, acesta nu pare tocmai impresionant, însă totul se schimbă atunci când îl ridici din cutia în care este livrat şi realizezi cât poate să fie de uşor (sub 1 kg). Pentru un laptop cu ecran atât de mare, acesta este foarte compact, lucru datorat în special faptului că beneficiază de o ramă foarte subţire în jurul display-ului şi că este realizat din materiale nu tocmai convenţionale.

Construcţia lui Swift 5 este o combinaţie de aliaj de magneziu-litiu la exterior şi magneziu-aluminiu la interior (în jurul tastaturii). La o primă impresie, ai putea jura că este vorba despre plastic, însă la atingere, se simte că este vorba despre altceva. În jurul tastaturii însă, aliajul cu aluminiu este evident metalic încă de la prima atingere. Acer a ales aceste materiale în special datorită faptului că sunt foarte uşoare, iar rezultatul este unul excelent.

Rama display-ului este foarte subţire pe toate părţile. În laterale este mai îngustă, iar deasupra şi sub ecran avem ceva mai mult plastic, însă mult mai puţin decât pe un laptop convenţional. Este însă o alegere inspirată păstrarea camerei web în partea de sus, întrucât camerele poziţionate sub display de obicei adaugă o ramă mai groasă jos, iar perspectiva camerei nu este ideală pentru apeluri video, mâinile putând să acopere câmpul vizual atunci când scrii la tastatură în timp ce vorbeşti.

Tastatura este ceva mai compactă decât ne-am fi aşteptat de la un laptop de 15”, însă nu trebuie să uităm faptul că acel display este integrat într-un şasiu potrivit mai debrabă pentru un laptop convenţional de 14”. Astfel, numpad-ul din partea dreaptă a fost eliminat, păstrând însă o spaţiere destul de bună pentru taste. Acestea sunt de dimensiuni normale şi au o cursă destul de scurtă, însă de ajuns pentru a oferi un răspuns tactil satisfăcător la apăsare. Trackpad-ul este atât de mare cât permite spaţiul şi beneficiază de apăsare fizică pe toată suprafaţa. Personal, aş fi preferat un trackpad mai mare, însă şi carcasa aleasă de Acer are limitările ei.

La capitolul conectivitate, avem două port-uri USB 3.0 Type-A, un USB Type-C prin care pot fi conectate şi monitoare (dar nu poate fi încărcat prin acesta), cât şi un port HDMI 2.0. Toţi aceşti conectori sunt pe partea din stânga. Pe partea din dreapta avem doar un jack de 3,5mm combo şi un Kensington Lock. Din păcate, nu există un cititor pentru carduri SD. De asemenea, cablul de încărcare foloseşte o mufă proprietară, dar avantajul este că avem de a face cu unul foarte uşor şi compact, acesta putând fi stocat în oricare dintre buzunarele unui ghiozdan obişnuit.

Galerie foto

Specificaţii

Ecran 15.6”, IPS, Full HD (1.920 x 1.080 pixeli), glossy
CPU Intel Core i7-8565U @ 1,8 GHz (boost 4,6 GHz) / 4 core, 8 threads
GPU Intel UHD Graphics 620
RAM 16 GB DDR4
SSD Hynix 512 GB NVMe
Sunet Stereo, Dolby Audio
Conectivitate Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 4.2, 2 x USB 3.1, 1 x USB Type-C, HDM 2.0, jack combo
Alte dotări tastatură cu iluminare (alb), senzor de amprentă
Acumulator 3 celule (4670 mAh)
Greutate 990 grame
Sistem de operare Windows 10 Pro

 

Părţi pozitive

Foarte uşor şi compact pentru un laptop de 15"
Are port-uri USB normale, jack şi USB Type-C
Tastatura este confortabilă şi bine spaţiată
Display foarte bun

Părţi negative

Performanţa nu este tocmai impresionantă
Autonomia este limitată

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult