Apple prins cu ocaua mică în Photoshop, în procesul cu Samsung

16.08.2011
Apple prins cu ocaua mică în Photoshop, în procesul cu Samsung

Săptămâna trecută Apple a reuşit să blocheze vânzarea tabletelor Samsung în Europa printr-o decizie a unei instanţe din Germania. Datorită felului în care se desfăşoară lucrurile în instanţele germane, Samsung a aflat de această decizie atunci când fost anunţată şi nu a putut lua măsuri în prealabil. Dacă ar fi ştiut, ar fi descoperit nişte probleme serioase în documentaţia oferită de Apple instanţei. Decizia a fost luată ţinând cont în mod special de similarităţile între iPad şi tableta Samsung Galaxy Tab 10.1.

Apple iPad 2

În documentaţia de la Apple, iPad 2 este pusă alături de Galaxy Tab 10.1 şi sunt scoase în evidenţă similarităţile la capitolul dimensiuni. Apple susţine că tableta de la Samsung are acelaşi raport al dimensiunilor cu iPad-ul, prezentând o imagine manipulată. Conform specificaţiilor oficiale, Galaxy Tab 10.1 are un raport de 1,46 între lungime şi lăţime, în comparaţie cu 1,3 cât are iPad-ul. În imaginea din documentaţie, Galaxy Tab 10.1 a fost afişată cu un raport de 1,36, greu de justificat în urma măsurătorilor fizice.

Samsung Galaxy Tab 10.1

Oare Apple a fost prins cu ocaua mică în Photoshop? Sau acea documentaţie a fost realizată de avocaţi interesaţi să scoată în evidenţă o anumită problemă? Trist este faptul că Samsung nici nu a avut posibilitatea să pună la îndoială acea dovadă de copiere a designului. Probabil că blocarea vânzărilor în Europa ale lui Galaxy Tab 10.1 va ieşi din discuţie şi Apple va căuta nişte dovezi ceva mai bune pentru teoria sa în legătură cu copierea produsului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News