Archos 70b – tabletă de 199 dolari, cu Android Honeycomb

21.12.2011
Archos 70b - tabletă de 199 dolari, cu Android Honeycomb

Archos continuă tradiţia de a lansa tablete ieftine şi cu un bun raport perfprmanţă/preţ, cu un model de 7 inch dedicat sistemului de operare Android 3.2 Honeycomb.

Archos 70b IT

Archos 70b IT face parte din a opta generaţie de tablete PC a producătorului asiatic şi este recomandată pentru web browsing şi activităţi multimedia. Tableta beneficiază de acces la Android Market, astfel că extinderea funcţionalităţii prin instalarea de noi aplicaţii nu va fi o problemă.

Ecranul wide de 7 inch oferă interfaţă touch capacitivă şi afişează rezoluţia 1024 x 600 pixeli. Configuraţia include un procesor single-core la 1.2 GHz şi 512 MB memorie RAM. Pentru preţul plătit mai primim şi 8 GB memorie internă, extensibilă prin adăugarea unui card de memorie micro SD.

Alături de colecţia standard de aplicaţii Google, avem la dispoziţie şi o selecţie de aplicaţii Archos proprietare, responsabile de redarea în condiţii optime a colecţiei de melodii şi fişiere video, pe ecranul tabletei sau televizor LCD, conectat folosind ieşirea HDMI.

Tableta Archos 70b IT va lua drumul magazinelor începând cu luna ianuarie, încadrată la un preţ recomandat de 199 dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News