Noi produse Surface vor fi anunţate de către Microsoft la New York

10.09.2018
Noi produse Surface vor fi anunţate de către Microsoft la New York

Sezonul de lansări din această toamnă tocmai s-a aglomerat puţin mai mult, Microsoft anunţând un eveniment de prezentare pentru lansarea de noi produse hardware. Spre diferenţă de alţi producători care se luptă pe piaţa de dispozitive mobile precum smartphone-uri, Microsoft se axează în toamnă de obicei pe noi modele de PC-uri portabile, PC-uri desktop şi tablete cu Windows din gama Surface.

În general, Microsoft prezintă în toamnă un nou update de Windows, care de data aceasta va fi numit Windows 10 October 2018 Update, fără un titlu mai special precum „Creators Update”-ul de anul trecut. Pe lângă acesta, compania îşi actualizează computerele cu hardware nou, la rând fiind de această dată cam întreaga sa gamă de produse.

Am putea vedea astfel noi modele de Microsoft Surface Book (modelul convertibi), Surface Laptop,  Surface Studio şi Surface Pro. Acestea ar putea integra noile procesoare Intel Coffee Lake şi cipuri grafice îmbunătăţite şi stocare extinsă, însă nu este exclusă nici adoptarea unui nou design care să aducă aceste produse în 2018.

Zvonurile din industrie sugerau în urmă cu doar câteva săptămâni că Microsoft pregăteşte un dispozitiv hibrid cu două ecrane, care ar putea fi folosit atât ca telefon, cât şi ca tabletă, însă liniştea din ultima perioadă sugerează că sunt slabe şanse ca acest model să fie prezentat foarte curând.

Evenimentul Microsoft va avea loc pe data de 2 octombrie în New York.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult