Să mergem la cumpărături pregătiţi

17.10.2007
Să mergem la cumpărături pregătiţi
Performanţa unui notebook

Notebook-ul este un echipament destul de perisabil, iar asta în principal datorită posibilităţilor reduse de upgrade şi din acest motiv trebuie să fim foarte atenţi la achiziţie. Un prim sfat pe care vi-l dau este să vă cumpăraţi exact notebook-ul de care aveţi nevoie. Nu are rost să plătiţi în plus pentru un model cu placă video ceva mai bună doar ca să fie acolo. De asemenea, în jurul notebook-urilor gravitează două mici probleme: sunt sensibile şi nu sunt la fel de performante ca desktop-urile.

Despre sensibilitatea calculatoarelor portabile şi riscurile la care sunt expuse am vorbit şi în articolul precedent. De asemenea, am atins şi problema întreţinerii: despre necesitatea de a descărca acumulatorul complet măcar o dată pe lună sau despre modalitatea de ştergere a ecranului LCD.

Performanţa unui notebook

Din considerente de dimensiune şi autonomie, un notebook nu va fi niciodată la fel de performant ca un desktop la configuraţii asemănătoare, chit că este mai slab cu doar câteva procente.

Ca mai mulţi români, mă ghidez după zicala: „suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine”. Iar după părerea mea aceste vorbe nu se potrivesc nicăieri mai bine ca la achiziţionarea unui notebook. Înteleg, sunt foarte tentante ofertele de 1.600-1.800 lei, însă preţul scăzut se obţine atunci când faci rabat de la ceva: fie de la calitate, de la fiabilitate sau de la performanţă; altfel toate notebook-urile ar fi ieftine. Aceste soluţii se recomandă celor care vor să stea pe Inernet, să vadă un film (dar nu din cele High Definition) şi ceva office, însă nu fişiere Excel prea complicate. Sunt caracterizate în general de: cele mai ieftine procesoare, memorie RAM puţină, harddisk lent, calitatea precară a LCD-rilor, cât despre autonomia acumulatorului mai bine nu am vorbi, sub o oră.

Aşadar, dacă vreţi ca notebook-ul să se mişte, să zice în limite normale, trebuie ca harddisk-ul să nu fie de 4.200 rpm, ci mai rapid, iar memoria RAM să fie de cel puţin 1 GB, chiar 2 GB dacă optaţi pentru Windows Vista. Aceste două aspecte le consider foarte importante. Urmează procesorul, însă de aici apar diferenţele majore de preţ. Un notebook cu procesor dual core poate fi găsit în ziua de azi chiar şi sub 3.000 lei. Orientaţi-vă către unul. O atenţie sporită o acord ecranului LCD, să aibă unghiuri de vizibilitate cât mai mari. Adică, la schimbarea poziţiei de privire a sa, culorile să nu îşi modifice nuanţele, iar luminiozitatea să rămână cât mai constantă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News