EVGA InterView – două monitoare rotative pe un stand

16.07.2009
EVGA InterView – două monitoare rotative pe un stand

Se pare că a trecut un an şi jumătate de când cei de la EVGA au scos la lumină un sistem de monitoare neobişnuit. InterView a fost creat pentru cei care fac prezentări la birou şi interacţionează cu cei aflaţi de partea cealaltă a mesei. Două monitoare pe un singur stand nu este neapărat o performanţă, însă fiecare este fixat de o articulaţie mobilă ce-i oferă două grade de libertate. Oricare monitor poate fi îndreptat spre utilizator sau cel cu care vorbeşte, iar imaginea va fi răsturnată automat.

EVGA InterView - câte un monitor pentru tine şi clientul tău

EVGA este o companie cunoscută pentru plăcile de bază şi plăcile video produse, dar şi pentru colaborarea cu Intel şi Nvidia. Un sistem de monitoare nu este o ciudăţenie pentru portofoliul lor. Cele două ecrane ale primului model din seria InterView au diagonala de 17” şi rezoluţie de 1440×900. Baza sistemului este dotată cu un hub USB şi conectarea a două kituri cu tastatură şi mouse ar permite celor doi utilizatori aflaţi de o parte şi de alta a mesei să interacţioneze mult mai eficient. Cum era de aşteptat, preţul nu face sistemul EVGA InterView accesibil oricui. Cei 650 $ se vor traduce la noi într-o sumă de aproximativ 3.000 de lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News