Cel mai uşor de curăţat mouse e cel lavabil de la Belkin

28.06.2007
Cel mai uşor de curăţat mouse e cel lavabil de la Belkin

Belkin a hotărât că este timpul să pună capăt coşmarului mouse-ului murdar, prin introducerea unuia extrem de uşor de curăţat: Washable Mouse este, precum denotă şi numele, lavabil. La revedere amprente sau urme de murdărie lăsate după o zi grea de muncă în condiţii de umiditate crescută sau atmosferă încărcată de praf (Bucureşteni, vă sună cunoscut?). Trebuie doar să introducem perifericul sub jetul de apă, şi impurităţile vor dispărea în câteva secunde.

Deşi marjează pe caracteristica sa unică, şoarecele lavabil de la Belkin nu dezamăgeşte nici din punct de vedere al performanţelor. Rezoluţia optică de 1200 dpi, conectivitatea USB, rotiţa de scroll bidimensională şi capacitatea de a funcţiona cam pe orice suprafaţă solidă sunt principalele sale atuuri.

Produse Belkin

Mouse-ul va fi lansat de Belkin pe piaţa mondială la sfârşitul lunii August, la un preţ decent, de 30 $. Ca accesoriu necesar, este disponibil un săculeţ, Belkin Mouse Trap, lavabil şi el, destinat păstrării în bune condiţii a mouse-ului în timpul transportului, pentru o sumă de 13$.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News