Maus de gaming ASUS ROG Spatha [REVIEW]

09.10.2016
Maus de gaming ASUS ROG Spatha [REVIEW]
ASUS oferă, prin brandul Republic of Gamers (ROG), unele dintre cele mai puternice şi apreciate PC-uri pentru gaming. Era, astfel, natural ca taiwanezii să înceapă să dezvolte şi periferice pentru acestea. Însă, dacă pe computere compania are o tradiţie veche, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre mauşi pentru gameri. ASUS ROG Spatha este un produs foarte performant, care poate fi folosit wireless sau cu fir, dar lasă senzaţia că încearcă să mulţumească prea mulţi utilizatori cu gusturi şi necesităţi diferite. Practic, acest model include aproape tot ce ţi-ai putea dori de la un maus de gaming, dar nu întotdeauna acesta este un lucru bun, deoarece am senzaţia că ASUS a „saturat” dispozitivul cu funcţii şi butoane (12, ca să fiu mai precis). 
 
 
DESIGN. Primul aspect care atrage atenţia la Spatha şi pe care îl simţi pe propria piele imediat după ce pui mâna pe el sunt dimensiunile. Acesta este un maus mare şi lung, pe care dacă eşti copil, femeie sau un bărbat cu mâini mici nu îl vei putea controla pentru a obţine potenţialul maxim. Frumos conceput şi atractiv, ASUS Spatha este un maus greu, care cântăreşte 179 de grame. Prin comparaţie, Razer Mamba are o greutate de 125 de grame, iar Logitech G900 de 107 grame. Preferatul meu, SteelSeries Rival 700, care mi s-a părut şi el puţin cam greu la început, cântăreşte 135 de grame. 

Combinaţia de dimensiuni şi greutate mari fac ca acest maus să nu se simtă confortabil în mână în primele ore de utilizare. Cu timpul de obişnuieşti, dar pentru a-l manevra ai nevoie de un mousepad de mari dimensiuni şi de spaţiu liber generos pe birou. 

Din fericire, suprafaţa cu care este acoperit ASUS Spatha oferă o priză foarte bună, care atenuează problema greutăţii. Mai mult, amprentele se acumulează şi văd mai greu pe Spatha decât pe alte modele. Totuşi, pe suprafaţa de jos din partea stângă, acoperită cu o suprafaţă ridată, se strâng destul de repede mizerie şi praf. 
 
 
La preţul său era de aşteptat ca Spatha să ofere multe funcţii şi beneficii, iar modelul nu dezamăgeşte. Produsul dispune de un sistem de iluminare RGB, cu trei zone independente: logo-ul ROG, rotiţa de scroll şi butoanele de pe lateral. Fiecare dintre cele trei zone poate afişa o culoare diferită, care este aleasă din software-ul dedicat. Sunt disponibile şase moduri diferite de iluminare: Static, Trigger, Cycling, Breathing, Random şi Battery. Ultimul îşi schimbă culoarea în funcţie de autonomia rămasă a bateriei. 
 
Atrage atenţia faptul că cele două butoane principale, clic stânga şi clip dreapta, sunt disponibile în două versiuni, cu rezistenţă diferită la apăsare. Cele preinstalate pe maus sunt de 60 gf (grame-forţă). Acestea pot fi înlocuite cu unele care oferă o rezistenţă mai mare la apăsare, de 75 gf. Pentru asta, ASUS oferă în cutie o şurubelniţă dedicată. 
 
SOFTWARE ŞI PERFORMANŢĂ. Pentru gameri, butoanele care contează la Spatha sunt cele şase poziţionate pe partea stângă a dispozitivului şi cel pentru schimbarea DPI de pe partea superioară, între cele pentru clic stânga şi dreapta. Mausul se adresează în special jucătorilor de MMO, iar butoanele de pe stânga pot fi programate pentru a executa diverse acţiuni în jocuri. Cele şase butoane de pe stânga sunt grupate în forma logo-ului ROG, iar acest lucru este ca o sabie cu două tăişuri. Avantajul este că fiecare are o formă diferită, iar în timp înveţi să recunoşti prin simpla atingere ce face fiecare buton. Partea proastă este că unele dintre butoane sunt mici şi poziţionate în locuri mai greu accesibile. 
 
Mausul excelează în jocurile MMO, dar nu se comportă la fel de bine în FPS-uri, unde viteza de reacţie este foarte importantă. Am testat produsul în World of Tanks şi în Counter Strike. În primul joc, în care acţiunea se desfăşoară mai încet şi victoria ţine mai mult de strategie şi precizia cu care ţinteşti, Spatha s-a descurcat excelent. Însă, în CS greutatea şi dimensiunile şi-au spus cuvântul, iar peformanţele mele au fost semnificativ mai slabe decât cele pe care le înregistrez atunci când folosesc Rival 700. În concluzie aici, dacă eşti jucător de MMO, mausul Spatha este la acelaşi nivel cu produsele rivale, dar dacă te joci genuri variate de jocuri, dispozitivul nu este cea mai bună alegere. 
 
În cutie este disponibilă şi o placă de încărcare pentru maus, atunci când este folosit fără fir. Tot ce trebuie să faci este să pui mausul pe ea atunci când nu îl foloseşti. Placa dispune şi de indicator cu LED pentru a vedea atunci când bateria este încărcată complet. Mausul se ataşează puternic la dispozitivul de încărcare prin magneţi, iar pentru a separa cele două elemente este necesară folosirea ambelor mâini. 
 
Tot în cutie este disponibilă o cutie cu fermoar în care pot fi ţinute accesoriile mausului. Aceasta este utilă pentru cei care participă la multe evenimente de gaming şi preferă să care după ei propriul maus. 
 
 
ASUS Spatha este în primul rând un maus wireless, dar compania livrează în cutie şi două cabluri, unul cu lungime de 2 m (acoperit cu material textil) şi altul de 1 m. 
 
 
Ca orice model de maus de gaming care se respectă, Spatha dispune de software dedicat prin intermediul căruia pot fi personalizate funcţiile oferite de dispozitiv. Programul ROG Armoury este excelent şi disponibil doar în versiune pentru Windows, 7 sau o versiune mai nouă. 
 
În aplicaţie pot fi create şi salvate cinci profile diferite de utilizare, poate fi calibrat senzorul în funcţie de suprafaţă, re-mapate butoanele fizice sau schimbate luminile. Apreciez faptul că setările sunt salvate în memoria mausului, aşa că rămân după o reinstalare a sistemului de operare. 
 
 
Senzorul de pe Spatha oferă o rezoluţie maximă de 8.200 DPI şi acceleraţie 30g. Mausul este capabil să urmărească o viteză de urmărire a suprafeţei de contact de până la 150 inchi/s. Prin comparaţie, modelul rival Logitech G900 urmăreşte până la 300 inchi/s şi oferă acceleraţie 40g. Oricum, 150 inchi/s sunt suficienţi chiar şi pentru un gamer profesionist. 
 
CONCLUZIE. Spatha este un produs solid, dar cum am spus şi la început, ASUS a vrut să prindă prea mulţi iepuri dintr-un singur foc. Mausul ROG costă în România între 700 şi 800 de lei, un preţ din cauza căruia nu îl pot recomanda înaintea unor dispozitive precum Razer Mamba 2015 (sub 400 de lei) sau SteelSeries Rival 700 (470 de lei), care sunt mult mai flexibile. Însă, în cazul în care aveţi acasă un computer ROG pentru care vreţi să aveţi un maus asortat, iar preferatele voastre sunt jocurile MMO, ASUS Spatha este un produs performant, care vă va satisface nevoile.  

Părţi pozitive

Precizie excelentă
Software dedicat foarte bun
Design impresionant şi calitate a construcţiei de top
Multe accesorii utile incluse în cutie

Părţi negative

Greutate mare
Dimensiuni mari
Tastele de pe partea stângă oferă rezistenţă mare la apăsare
Scump comparativ cu modele rivale excelente

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult