Zune 2.0 aşteptat de sărbători

Zune, concurentul Apple iPod al gigantului american Microsoft, se îndreaptă spre versiunea 2.0, anunţată pentru finalul acestui an, exact la timp pentru a prinde perioada vânzărilor de sărbători. După ce prima versiune Zune nu s-a bucurat de succesul aşteptat, mari speranţe sunt puse în noul model.

Conform oficialilor Microsoft, Zune va aborda 3 direcţii specifice, cu scopul de a-l tranforma în cel mai avansat PMP de pe piaţă. Noi modele, carcase şi culori se vor adăuga seriei Zune, astfel acoperindu-se o plajă de consumatori mult mai largă. Modelul este copiat de la Apple, cu a lor familie iPod, Nano, Shuffle, iPhone. Cine ştie, poate vom vedea şi un ZunePhone în viitorul apropiat, deşi idea îl amuza pe Steve Balmer în urma cu câteva luni.

Din punct de vedere tehnologic, Zune-ul va putea rula videoclipuri (pe lângă fişierele audio sau foto) şi va avea suport Podcasting ca şi iPod-ul, faţă de care se va diferenţia prin integrarea conectivităţii Wi-Fi şi a tunerului FM. Acestea din urmă există şi pe actualul Zune, însă conexiunea Wi-Fi poate fi folosită doar pentru sincronizarea gadget-ului. Un browser integrat şi posibilităţi de navigare WEB ar putea fi un atuu al noilor Zune 2.0 în faţa concurenţei.

Zune

Foarte important este că Microsoft a decis să facă în sfârşit accesibil Zune-ul şi pe alte pieţe decât cea americană. Mult aşteptata lansare Europeană şi probabil Asiatică se pare că va avea în sfârşit loc în 2008, deşi compania americană a declarat că extinderea se va face în limita posibilităţii asigurării stocului necesar. Să fie problema imposibilitatea Microsoft de a produce destule Zune-uri cât să acopere cerinţa mondială? Mă îndoiesc...

Zune 2.0 va fi un PMP aflat în continuă dezvoltare şi după lansare, firmaware-ul său urmând să fie îmbunătăţit periodic, adăugând player-ului noi şi noi funcţii. Cârcotaşii vor zâmbi, considerând această îmbunătăţire o de fapt o eliminarea a bug-urilor, dar să sperăm că lucrurile nu vor sta astfel. Microsoft nu a declarat dacă Zune 2.0 va fi compatibil şi cu sistemele de operare Linux şi Mac, prima generaţie "înţelgându-se" bine doar cu Windows-ul XP / Vista şi cu Xbox-ul 360.

Tot din punct de vedere software, Zune beneficiază de propriul magazin online, Zune Marketplace, asemănător iTunes-ului, de pe care poate fi achiziţionat cam orice material multimedia îţi trece prin cap. Spre deosebire de serviciul Apple însă, care este foarte simplu, cel de la Microsoft este întortocheat. Există două tipuri de acces, bazate pe "Zune Pass" sau pe "Microsoft Points". Primul permite utilizatorului accesul la o parte din conţinutul multimedia, contra unei taxe lunare. Materialele nu pot fi însă înregistrate pe CD şi vor putea fi ascultate doar atât timp cât plăteşti taxa. Astfel, într-un fel Microsoft îţi împumută piesele contra unei sume periodice. Cel de-al doilea sistem permite cumpărarea materialelor. Exact ca la cartelele prepay, utilizatorul cumpără puncte (5$ - 400 puncte), pe care apoi le foloseşte pentru a achiziţiona ce doreşte din magazinul online. O melodie costă 79 de puncte, adică aproximativ 1 dolar. Preţul este comparativ cu cel practicat de serviciul iTunes, dar sistemul acesta cu puncte păleşte în faţa principiului "one-click buying" de la Apple...

Zune

Desigur Zune va beneficia probabil şi de avantajul preţului mai redus comparativ cu produsele Apple, însă acesta nu a fost decisiv pentru actualul Zune. Ironic, produsele Apple au fost mult mai scumpe şi totodată mult mai bine vândute.

Cum se va comporta Zune 2.0 şi care va fi reacţia publicului vom vedea la sfârşitul anului. Apple, pe de altă parte, plănuiesc lansarea noii generaţii iPod 6.0 cu ecran tactil şi bazat pe sistemul de operare din spatele iPhone-ului, Mac OS-X, aşadar bătălia pe piaţa PMP-urilor va fi una aprigă în 2008.